Opel își duce planurile până la capăt. În ciuda faptului că piața mașinilor sportive cunoaște un regres fără precedent, brandul german va sfida criza cu o nouă versiune de top pregătită de divizia OPC. Destinată să completeze gama premiatului Insignia, mașina de performanță va întrece toate așteptările fanilor mărcii Opel. Mai multe prototipuri au fost văzute în timpul testelor de uzină sau în afara centrelor de testare, ca și acest prototip, ușor camuflat, ce a atras atenția pe circuitul de la Nurburgring.
Modelul de performanță nu este dotat cu accesoriile specifice unui vehicul sportiv, excepție făcând doar spoilerul față care va găzdui două prize de aer suplimentare sub faruri. Comparativ cu modelul „domestic” Insignia, modificările de ordin aerodinamic sunt minore și insesizabile. Grila de tip fagure ia locul calandrului cromat iar priza centrală de ventilație preia modelul grilei motor. Garda la sol este coborâtă cu câțiva milimetri ca urmare a dotării trenului rulant cu un nou set de suspensii în timp ce jantele spițate sunt încălțate cu anvelope sport cu talon îngust.
Pe ușa portbagajului se observă același eleron încorporat ca și la modelul obișnuit Insignia iar deasupra spoilerului stă scris V6, primul indiciu oficial ce vorbește despre configurația motorului pregătit de OPC (Opel Performance Center).
Sub capotă va fi un propulsor turbo pe benzină de 2.8 litri ce va produce peste 300 de cai putere față de 280 de cai putere cât furniza Vectra OPC. Probabil viteza maximă va fi din nou limitată electronic la 250 de kilometri pe oră. La partea de transmisie, Opel intenționează să comercializeze Insignia OPC cu o cutie automată și una manuală, ambele în șase trepte dar etajate diferit.
Pentru prima oară un model pregătit în atelierele OPC va dispune de tracțiune integrală, grație sistemului Adaptive 4×4 echipat cu diferențial Haldex, ce va schimba total optica șoferilor asupra ținutei de drum. În ceea ce privește versiunile de caroserie, Opel ar putea întrerupe tradiția de a oferi pentru vârful de gamă, două modele sportive – sedan și break (station wagon), așa cum a procedat în trecut, furnizând de această dată doar unul în varianta de caroserie hatchback. Insignia OPC va intra pe piață în vara anului viitor, Opel având astfel posibilitatea de a lansa oficial sportiva de top la unul din evenimentele majore ale anului curent. Salonul Auto de la Geneva este cea mai indicată locație pentru o premieră mondială, mai ales că versiunea OPC a fost recent prezentată unui număr restrâns de angajați ai companiei.
