Opel a avut grijă să țină departe de obiectivele fotografilor spion noua generație Insignia, înlocuitorul vârfului de gamă Vectra.
Misiunea germanilor a culminat cu o ședință foto a sedanului Insigina îmbrăcat într-o ținută de camuflaj, ce mai târziu a fost prezentată ca primul set de imagini oficiale.
A fost o palmă morală dată profesioniștilor din domeniu, care mai degrabă putea fi interpretată ca o partidă cu miză foarte mare, încheiată cu scorul final de 1-0 pentru Opel. A venit și timpul revanșei. A trecut exact o lună de atunci și iată că replica fotografilor de spionaj este pe măsură, aceștia reușind să surprindă în plină sesiune de testare versiunea hatchback în 5 uși a noului Insignia. Acum este 1-1.
Reușita este cu atât mai lăudabilă, având în vedere că modelul imortalizat de obiectivul aparatului este unul neacoperit de fâșiile negre specifice prototipurilor de teste.
Mulțumită lor, putem face primele observații legate de versiunea hatchback și, din câte se vede, diferențele față de varianta sedan pot fi numărate pe degete.
Cea mai evidentă este linia plonjată a umerilor spate și prezența unui eleron încorporat în ușa portbagajului. Din punct de vedere tehnic, Insignia hatch va dispune de aceleași componente, inclusiv tracțiunea integrală și gama de 7 motorizări pe benzină și diesel.
Opel estimează că 75% din totalul vânzărilor noului Insignia va fi acoperit de varianta hatch, așteptată să debuteze pe piața europeană în acest an.