Opel, prin rezultatele sale bune, a devenit favoritul și feblețea mai marilor conducători ai imperiului General Motors. Compania germană beneficiază de sprijin necondiționat din partea americanilor, mai ales că Opel a contribuit decisiv la producția unor modele fabricate peste ocean, de exemplu Saturn Aura sau Vue. A sosit clipa ca GM să întoarcă serviciul în mod colegial, furnizând celor de la Opel platforma și o serie de componente de la Saturn Sky și Pontiac Solstice pentru construirea cabrioletului GT.
A trecut aproape un an de când decapotabila de două locuri și-a făcut apariția în clasa roadster, unde se luptă cu Honda S2000 și Mazda MX-5. În martie a primit titlul „Cabrioletul Anului 2007”, premiu ce a dat un impuls important strategiei de marketing dar și un semnal de atenționare potențialilor cumpărători. Comercializat în Europa la un preț de peste 31.000 de euro, GT este privit ca „o balanță mai bună între preț, plăcerea condusului și performanță”, dacă este să-l cităm pe Alain Visser, director executiv Vânzări și Marketing.
Statura atletică, aerul sportiv al interiorului și motorul turbo sunt garanția unui model de performanță impecabil. Propulsorul longitudinal amplasat frontal furnizează 264 de cai putere, demaraj în 5.7 secunde până la 100 km/h și viteză maximă de 230 km/h. Pentru acoperiș s-a optat în favoarea tradiționalului plafon retractabil din material textil, prin acesta Opel subliniind șarmul roadsterului clasic.