Opel Calibra are șanse să renască



Opel GTC Concept
Opel GTC Concept

Opel simte lipsa unui coupe sportiv în clasa medie. Mai devreme sau mai târziu, producătorul este decis să facă pasul spre acest sector, alături de o cunoștință mai veche, Calibra, al cărei nume nu a fost uitat.
Un model iconic al anilor 90, Calibra beneficia de o aerodinamică de excepție. Multă vreme a fost un etalon nu doar în segmentul său ci pentru toată industria de profil. Scos din producția de serie în 1997, sportivul coupe a fost comercializat în peste 239.000 de exemplare.
Nu este pentru prima oară când se zvonește că Opel se orientează și spre automobile mai vechi care au fost într-o anumită perioadă mari succese de casă.
Opel studiază posibilitatea introducerii unui coupe sportiv în segmentul D, alături de Insignia. Modelul ar urma să beneficieze de o caroserie în două uși și un propulsor pe benzină de 3.6 litri.
Ca punct de plecare va fi prototipul GTC, dezvelit în martie 2007 la Geneva din care se va inspira abundent, iar platforma tehnică va fi împrumutată de la Insignia, un model cu un succes fulminat la debut.
Dacă va primi undă verde, acesta nu va fi lansat pe piață mai devreme de 2011 – 2012. Sportivul coupe va utiliza motorizările de vârf de la Insignia, iar în configurația de bază va dispune de tracțiune integrală.