Opel alege calea tehnologiilor alternative. Primul hibrid a fost dezvăluit anul trecut, iar un model de serie este așteptat anul viitor susțin la unison oficialii companiei germane.
Denumit sugestiv Ampera, automobilul înglobează tehnologia avansată Voltec – utilizată și pe conceptul Cadillac Converj, care operează diferit față de sistemele hibride ale mașinilor japoneze.
Pe distanțe scurte, de până la 60 km, Ampera poate rula exclusiv pe curentul electric furnizat de baterii litiu-ion, iar pe distanțe lungi propulsia este asigurată de un motor cu ardere internă, de mic litraj. Acumulatorii ce alimentează motorul electric pot fi încărcați de la o priză obișnuită cu o tensiune de 230V. Opel nu a precizat dacă este vorba de un agregat pe benzină sau diesel și nici performanțele acestuia. Este foarte posibil ca – în cazul agregatului pe combustibili fosili, sub capota viitorului automobil de serie să se regăsească același motor turbodiesel de 1,3 litri al conceptului Flextreme, însă la fel de bine acesta poate fi și propulsorul de benzină aflat pe prototipul Converj.
Noul hibrid Opel dispune de o caroserie în cinci uși și un interior care poate acomoda patru persoane. „Modelul de serie va sosi la timp”, promite unul din oficialii Opel.
„Ne pregătim să facem pasul decisiv în 2011 când clienții noștri vor putea conduce primul model electric cu sigla Opel”, susține purtătorul de cuvânt al GM Europe.
Din punct de vedere estetic, Ampera prezintă câteva similarități cu Opel Flextreme la partea frontală, iar profilul este asemănător conceptului GTC. Grila motor este preluată de la noul vârful de gamă Insignia, iar linia generală a mașinii trădează o aerodinamică atent elaborată, cu suprafețe line traversate de nervuri. Noul Ampera va viza în special clienții care circulă puțini kilometri în fiecare zi.