Opel are noi motive de bucurie în ceea privește primul său hibrid electric. Ampera, model ce utilizează tehnologia Voltec este cel mai bine vândut automobil electric de pasageri din Europa, conform cifrelor de vânzări din luna mai 2012. Cu o cotă de peste 20 la sută din segmentul european, premiatul Ampera și-a depășit toți rivalii.
„Suntem mândri că suntem numărul unu în Europa. Datele noastre de vânzări și reacțiile clienților confirmă că suntem cu siguranță pe drumul cel bun cu Ampera”, spune Enno Fuchs, Directorul Opel pentru e-mobilitate. „În special pe piețele cu stimulente guvernamentale, cum ar fi Olanda, ne-am comportat foarte bine.”
În Olanda, Ampera a luat mai mult de 77 la sută din cota de piață a modelelor EV de pasageri în luna mai, ceea ce îl face liderul de necontestat al segmentului său, în condițiile în care restul concurenților au procente dintr-o singură cifră. Media cotei de piață de la începutul anului până în prezent a fost de mai mult de 50 la sută pentru modelul Ampera în Olanda, subliniind popularitatea continuă a acestuia.
Ampera este, de asemenea, automobilul electric de pasageri cel mai bine vândut și în Germania, cu o cotă de piață de mai mult de o treime și în Elveția, cu 44 la sută.
Ampera a câștigat mai mult de 50 de premii naționale și internaționale, inclusiv „Mașina Anului 2012” și premiul „Mașina Verde a Anului 2011”. A primit, de asemenea, premii pentru siguranță, cum ar fi maximul de 5 stele atribuite de Euro NCAP.
Bateria litiu ion de 16 kWh pune în mișcare motorul electric al Ampera, de 111kW/150 CP.
În funcție de stilul de conducere și de condițiile de drum, distanțe între 40 și 80 km pot fi acoperite în modul operat de baterie, fără emisii. În modul autonomie extinsă, care activează ori de câte ori bateria a atins starea minimă de încărcare, puterea este furnizată de un generator acționat de un motor pe benzină de 1.4 litri de 86 CP.
Autonomia extinsă permite o distanță de conducere totală de peste 500 de kilometri fără realimentare.