Opel pregătește introducerea unui nou model pe piața românească. Micul ADAM, vedeta segmentului mic, este gata de lansare și în țara noastră. Deși prezentarea oficială și debutul la showroom-uri nu au avut încă loc pentru toate piețele europene, partenerii Opel din România oferă deja clienților posibilitatea de a-și configura și comanda mașina ideală.
Varianta de bază a Opel ADAM GLAM pornește de la un preț de listă de 10.242 euro plus TVA, în timp ce prețul SLAM este cu doar 242 euro mai mare, iar JAM cu 403 euro mai mic.
Propunerile de motorizări sunt ideale pentru utilizarea urbană, puterile dezvoltate de propulsoarele pe benzină fiind de 70, 85 sau 100 CP, disponibile cu o cutie de viteze cu 5 trepte și, opțional, cu sistemul Start/Stop. C
ostul acestuia se înscrie în linia opțiunilor accesibile ale ADAM, includerea sa în dotările modelului fiind realizată pentru valoarea de 242 euro plus TVA, indiferent de nivelul de echipare. Primul client ADAM și-a dotat mașina cu acest sistem, întrucât modelul va fi folosit în principal în mediul urban, iar nivelul de consum va fi avantajat.
Varianta de bază Opel ADAM JAM în România, al cărei preț este de 9.839 Euro plus TVA, include dotări precum volan îmbrăcat în piele, comenzi sistem audio pe volan, cadrane bord sport cu inele cromate mate, aer condiționat, computer de bord, airbag-uri frontale șofer și pasager, laterale și cortină, lămpi ceață spate, faruri halogen, scaune față reglabile pe înălțime, coloană de direcție reglabilă biaxial.
Tot în varianta standard, modelul este dotat cu elemente precum jante din aliaj, oglinzi exterioare în culoarea caroseriei, reglabile electric sau ornamente praguri „Opel”.
Propunerile pentru ADAM GLAM și ADAM SLAM aduc în plus numeroase alte funcții încă din variantele de bază.