Mare agitație printre fanii solistei Britney Spears. La doar câteva luni după ce a adus pe lume un băiețel, prințesa muzicii pop a anunțat că este din nou însărcinată. După cum informează agenția italiană de presă Ansa, anunțul nu a fost făcut într-un mod prea obișnuit, vedeta reușind din nou să dea naștere la un val de speculații în presa mondenă. Din câte se pare, Britney s-ar fi oprit în mijlocul unei străzi populate din California, și-ar fi pus mâinile pe burtică și râzând a spus: „Ei bine, uite-l și pe bebelușul numărul doi”. Deși ar putea părea o glumă mediatică a vedetei, există suficiente indicii care să confirme această ipoteză. Ginny Masse, o fană a vedetei, a declarat pentru revista In Touch că ar „fi auzit de la multe persoane că solista este gravidă și că sarcina sa este deja vizibilă”. O altă sursă, care a dorit să își păstreze anonimatul, a adăugat: „Britney este din nou îndrăgostită. Se comportă la fel ca atunci când era însărcinată cu primul său copil”.(Click News)