ONUT. Într-un hrisov de la Ștefan cel Mare, din 12 aprilie 1457, este menționat „Onutul de Gios, ce-i zăc acum și Balamutița”.
Așezat pe malul drept al Nistrului, în apropiere de Ocna, satul Onut de Sus (partea de jos), a fost întărit, în 30 martie 1626, lui Isac Stârcea. Într-un document din vremea lui Ștefan cel Mare, Onutul e Jos se numea „și Balamutița”.
Partea de jos a satului Onutul de Sus și întreg Onutul de Jos aparținea, în 16 iunie 1664, lui Toderașco Jora.
În 4 martie 1652, se împart moșiile răposatului Gavrilaș Mateiaș între copii lui, Ieremie, Ileana comisoaia și Alexandra vorniceasa. „Partea jupânesei Alexandra visterniceasa a fost… satul Onutul de Sus, Onutul de jos cu jumătate de moară”.
Conform unei hotarnice, făcută de Ștefan Rugină, Eustratie Dabija Vodă stabilește, în 3 iulie 1665, ca „Onutul din sus, giumătate de sat, să fie boiarinului nostru Jora, iar giumătate de Onut să fie spătăroaea lui Iordachi, și Onutul de gios iarăși să ție Jora giumătate de Onut și spătăroaea giumătate”.
Recensământul lui Rumeanțev[1], din 1772-1773, înregistrează la Onut, moșie a comisului Iordache Canta, „16 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Irimie, 2 dascăli, Precop și Dumitru, 1 jidov, Avram, și 12 birnici, adică: Neculai Cotic, Ivan sin Cotic, Ivan velnicerul, Iure rusul, Toader Coticu, Vasile bejenar, Vasilii scripcar, Anton Vojic, Hrihor Vojic, Toader olar, Ștefan cojocar și Ivan morar.
Recensământul lui Rumeanțev[2], din 1772-1773, înregistrează la Onut „24 – toată suma caselor”, însemnând tot atâtea familii de birnici, adică: Vasile morar, Fodor pânzar, Privincă vătăman, Vasile Duciac, Mihail Tumciuk, Simion Komândat, Ilaș, Ștefan Hânculiană, Iacob morar, Ștefan vornic, Alecsa Bărziciac, Roman, Hrihor Mohomor, Iacob Liasă, Iacob Lapciuk, Tănasă, Ion Lapciuk, Hrihor rus, Petre Lapciuk, Andrei, alt Andrei rus, Ivan Burmac, Ștefan Gavrilinic și Ion Comândăciuk.
În cătunul Pârâul Negru, moșie a vel comisului Iordachi Canta, „toată suma caselor” era 8, însemnând 3 jidovi, David, Iancul și Moșko, și 5 familii de birnici, adică: Toader morar, Andrei morar, Andrei Paliborada, Macsin Paliborada și Ștefan morar.
În 1774, Onutul avea 74 familii, iar în 1775, Onutul, Samușenul și Pârâul Negru aveau, împreună, 2 popi și 43 familii de țărani, populația satului ajungând, în 1784, la 60 familii.
Biserica Sfântului Nicolai din Onut fusese ctitorită, în 1773, de presviterul Iacov Ivanovici și de Ioan Pauliuc. În 1843, patron bisericesc era Alexandru Cantacuzino, postul de paroh fiind vacant, biserica având doar 407 enoriași. În 1876, patron bisericesc era Otto de Petrino, cei 1.512 enoriași fiind păstoriți de parohul Grigorie Hostiuc. În 1907, paroh era Eudoxie Nosievici, născut în 1878, preot din 1906, cantori fiind, din 1899 și, respectiv, din 1900, Victor Wolanski, născut în 1865, și Zazontie Ivanițchi, născut în 1900.
Din 1866, funcționa la Onut o școală cu 2 clase[3].
În 1890, satul Onut avea 988 locuitori, învățător fiind Cassian Pauliuc, paroh – Mihail Andriciuc, iar cantor bisericesc – Victor Wolanski.
[1] ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldovaîn epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 425
[2] ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chișinău 1975, p. 132
[3] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 28, 1876 p. 87, 1907 p. 89