Evaluatorii autorizați care stabilesc cuantumul despăgubirilor acordate foștilor proprietari în schimbul imobilelor confiscate abuziv în perioada regimului comunist vor încasa un onorariu maxim de până la 400 euro pentru fiecare proprietate evaluată, în funcție de caracteristicile imobilului.
Onorariile vor fi acordate pe baza unui contract cadru aprobat în ședința de miercuri a Guvernului.
Pentru evaluarea unui teren intravilan, onorariul maxim plătit evaluatorului se va ridica la 150 euro. Același onorariu va fi acordat, conform contractului, și pentru evaluarea unui teren forestier sau agricol.
Pentru o construcție cu sau fără teren aferent, evaluatorul va încasa un onorariu maxim de 250 euro, iar pentru evaluarea unui apartament va fi plătit cu cel mult 150 euro.
Limita maximă a onorariului care va fi acordat pentru evaluarea unui obiectiv comercial sau industrial – fabrici, mori, hoteluri – a fost stabilită la 200 euro.
Toate aceste onorarii sunt valabile în cazul construcțiilor cu o suprafață construită desfășurată de până la 500 metri pătrați și cu un teren aferent tot de până la 500 metri pătrați.
Pentru suprafețele construite desfășurate mai mari de 500 metri pătrați, ca și pentru terenurile mai mari de 500 metri pătrați, onorariile vor fi suplimentate cu 50 euro pentru fiecare depășire a unui multiplu de 500 metri pătrați, dar nu mai mult de 400 euro ca valoare totală a onorariului.
Costurile evaluărilor vor fi suportate din bugetul Cancelariei premierului.
Conform legii, foștii proprietari ale căror imobile confiscate în regimul comunist nu pot fi retrocedate în natură primesc despăgubiri calculate în funcție de valoarea de piață a imobilului.
Valoarea imobilului este stabilită de către evaluatori sau societăți de evaluare autorizate.