Onofrei vrea să fie invitat de Băsescu la întîlnirile pe care acesta le va avea cu șefii de state vecine județului Suceava

Prefectul Orest Onofrei (foto) a declarat ieri, într-o conferință de presă, că va trimite o scrisoare oficială Administrației Prezidențiale în care „va sugera” ca la viitoarele întâlniri ale președintelui României cu șefi de state vecine să fie invitați să participe și reprezentați ai administrațiilor județene care se învecinează sau au relații cu țările respective. „Acolo se stabilesc lucruri care cad în sarcina noastră ulterior și eu cred că este mult mai constructiv și realist să fim prezenți acolo, să vedem despre ce este vorba, decât să primim după aceea câteva informații. De asemenea, s-ar putea ca autoritățile județene respective să aibă, la rândul lor, probleme care ar putea fi ridicate în cadrul unor asemenea întâlniri. Sînt lucruri punctuale care nu intră neapărat în atenția Administrației Prezidențiale sau chiar a Guvernului. Protocolar, așa este în toată lumea. Din astfel de delegații nu lipsesc administrațiile locale care au graniță sau relații cu statul respectiv”, a spus Onofrei. El a arătat că președintele României s-a întâlnit cu președinții Ucrainei și Republicii Moldova, iar din delegații nu au făcut parte reprezentanți ai administrației județene care au legături cu cele două țări.