Completări

Onofrei vrea ca PD-L să preia și sintagma Creștin-Democrat



Senatorul PD-L de Suceava Orest Onofrei consideră că acest partid ar trebui să preia și sintagma Creștin-Democrat. Onofrei a arătat că acest lucru ar putea să se întâmple la congresul PD-L de anul viitor, când această formațiune politică ar trebui să-și aleagă în mod oficial conducerea și să-și stabilească în mod clar doctrina.
„Ca o sugestie personală, PD-L ar putea să adauge în denumirea lui și sintagma Creștin-Democrat. Asta cred eu, și e o părere subiectivă care mă interesează foarte mult. Ar fi bine, pentru că la ora actuală, în Parlamentul României sunt peste 30 de senatori și deputați, foști membri PNȚ-CD, cu funcții importante în acest partid”, a spus senatorul PD-L.
Fost președinte al Organizației Județene a PNȚ-CD Suceava, Orest Onofrei a arătat că în momentul de față componenta creștin-democrată lipsește din politica românească, motiv pentru care ar putea fi preluată de PD-L. Mai mult, el a arătat că în situația în care PD-L ar prelua în titlu și în doctrină și această componentă creștin-democrată „pentru mine personal mi-ar justifica și mi-ar întări opțiunea pentru PD-L”.
Pe de altă parte, Orest Onofrei a arătat că PD-L are misiunea de a coagula toate forțele politice de dreapta din România în vederea formării unui guvern cu o susținere puternică în Parlament. El a arătat că, din punctul său de vedere, membrii PD-L au obligația să-l susțină pe președintele acestui partid, Emil Boc, pentru funcția de premier al României.
Întrebat cine consideră că ar trebui să ocupe această funcție, Orest Onofrei a declarat că „este obligatoriu și normal ca orice membru de partid să-și susțină președintele pe care îl are. În rest, este o decizie politică care va fi luată la nivelul conducerii centrale, în urma negocierilor cu cei care vor să facă parte din această coaliție care să susțină Guvernul”.
PNL ar trebui să facă parte în mod obligatoriu din viitorul Guvern
Senatorul PD-L a adăugat că viitorul Guvern al României va trebui să aibă o susținere parlamentară mai mare decât cea pe care o pot oferi parlamentarii democrat-liberali și ai UDMR.
„Din viitorul Guvern, din punctul nostru de vedere, ar trebui să facă parte în mod obligatoriu și PNL. Oferta este făcută, iar decizia le aparține”, a mai spus senatorul PD-L de Suceava.
Nu în ultimul rând, el a precizat că este puțin probabil să se organizeze alegeri parlamentare anticipate în situația în care PD-L nu va reuși să formeze o majoritate puternică în Parlament.
„Cu toate acestea, având în vedere că 2009 a fost anul în care de la Revoluție încoace s-au întâmplat foarte multe lucruri, este posibil să se întâmple pentru prima dată și așa ceva”, a încheiat Onofrei.