Prim-vicepreședintele PD-L Suceava, senatorul Orest Onofrei, care s-a numărat printre puținii delegați suceveni participanți la Convenția Națională a PD-L din 14-15 mai dacă nu chiar singurul care și-au dat votul pentru Vasile Blaga la șefia partidului, și-a exprimat bucuria că Gheorghe Flutur a reușit să câștige una dintre cele patru funcții de prim-vicepreședinte, însă a ținut să precizeze că bucuria sa este estompată de diferența uriașă dintre optimismul de la Convenția PD-L și pesimismul populației.
„Nu pot să fiu ipocrit să spun că nu mă bucur că Gheorghe Flutur este prim-vicepreședinte, numai că bucuria mea este puțin estompată față de a multor entuziaști. Și asta pentru că nu pot să fac abstracție de faptul că există o diferență uriașă între atmosfera și optimismul celor care au participat la Convenție și pesimismul și așteptările foarte mari ale populației în general sau chiar ale membrilor de partid în special. Dacă această diferență se va reduce semnificativ și destul de repede, atunci chiar mă bucur și o să-mi cer iertare că am fost mai pesimist decât ceilalți. Până atunci, rămân la convingerea că e greu să faci ceva fără să nu faci nimic”, a declarat Onofrei. El a dat asigurări că va rămâne în continuare în PD-L alături de Gheorghe Flutur și echipa sa.