Onofrei: USL este într-o eroare majoră când compară alegerea parlamentarilor cu cea a primarilor



Senatorul Orest Onofrei
Senatorul Orest Onofrei

Uniunea Social Liberală (USL) este într-o eroare majoră atunci când compară alegerea parlamentarilor cu alegerea primarilor sau a președinților de Consilii Județene, Parlamentul reprezentând un for de deliberare și nu unul executiv, a declarat luni prim-vicepreședintele Organizației Județene a PDL, senatorul Orest Onofrei.
„Eroarea fundamentală” pe care o face USLatunci când susține adoptarea Legii votului uninominal majoritar, a spus Onofrei, este că propune ca alegerea parlamentarilor să se facă la fel cu cea a primarilor și președinților de Consilii județene.
„Primarii și președinții de Consilii județene sunt aleși direct de cetățeni în baza unui program și răspund în fața cetățenilor de realizarea acestui program. Nu poți compara alegerea unui parlamentar cu cea a unui primar, pentru că parlamentarul face parte dintr-un for deliberativ în care se decide și în funcție de ceea ce stabilește grupul parlamentar. USLeste într-o eroare majoră atunci când compară alegerea parlamentarilor cu cea a primarilor și a președinților de Consilii Județene”, a spus Onofrei.