Politică

Onofrei susține reducerea numărului de parlamentari

Orest Onofrei: „România este un stat unitar, or parlamentul bicameral este mai curând specific statelor federale”
Orest Onofrei: „România este un stat unitar, or parlamentul bicameral este mai curând specific statelor federale”

PD-L Suceava susține reducerea numărului actual de parlamentari și comasarea celor două camere într-un parlament unicameral.
Prim-vicepreședintele Organizației Județene Suceava a PD-L, Orest Onofrei, candidatul partidului pentru Senat în colegiul Suceava, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că proiectul partidului său, de parlament unicameral, care presupune și reducerea numărului de parlamentari, nu are neapărat o justificare de economie bugetară, ci are drept scop eficientizarea activității instituției.
„Noi credem că parlamentul bicameral este anacronic și nerelevant. România este un stat unitar, or parlamentul bicameral este mai curând specific statelor federale”, a arătat Onofrei.
Acesta a spus că Senatul și Camera Deputaților au aproape aceeași componență din punct de vedere politic, aceleași proceduri și aceleași atribuții. Mai mult, în opinia prim-vicepreședintelui PD-L, în prima cameră a Parlamentului procesul legislativ este superficial și foarte multe acte normative trec mai departe prin aprobare tacită.
Chiar și în condițiile votului uninominal, în varianta care este acum în vigoare, Onofrei nu crede că viitorii senatori și deputați sunt foarte strâns legați de alegătorii care le-au dat votul pentru că și unii și ceilalți au aceleași atribuții în plan legislativ și acest lucru nu le conferă responsabilitate.
Dacă va fi ales senator, Orest Onofrei a spus că va milita, în viitoarea legislatură, pentru acest proiect al PD-L.

Recomandări

Deputatul USR de Suceava, Emanuel Ungureanu, anunță că protecția și siguranța persoanelor vulnerabile vor fi prioritățile sale pentru noua sesiune parlamentară

Deputatul USR de Suceava, Emanuel Ungureanu și-a stabilit prioritățile legislative pentru noua sesiune parlamentara
Deputatul USR de Suceava, Emanuel Ungureanu și-a stabilit prioritățile legislative pentru noua sesiune parlamentara

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, le cere parlamentarilor suceveni să spună public ce opinie au despre inițiativa legislativă pentru legalizarea prostituției