Onofrei: PSD a vrut să sacrifice un consilier județean pentru ca Nechifor să-și promoveze socrul



Prim-vicepreședintele PD-L Suceava, senatorul Orest Onofrei
Prim-vicepreședintele PD-L Suceava, senatorul Orest Onofrei

Demersul PSD de a-l înlocui pe Ioan Corjuc din funcția de consilier județean este considerat de democrat-liberali ca un „demers pervers”, intenția reală fiind aceea de a-l promova în deliberativ pe socrul președintelui Organizației Județene a PSD, deputatul Cătălin Nechifor, care urma pe lista de supleanți a partidului.
Prim-vicepreședintele PD-L Suceava, senatorul Orest Onofrei, a declarat că Nechifor a procedat după modelul președintelui PSD, Victor Ponta, care „sacrifică oameni din partid în interesul familiei sale”.
Intenția PSD de a-l înlătura pe Corjuc din deliberativul județean s-a soldat cu eșec în ședința de miercuri a Consiliului Județean, întrucât nu a întrunit numărul de voturi necesar. Alături de Ioan Corjuc au fost consilierii PD-L și PNL, în număr de 23, care s-au abținut la vot, făcând astfel posibilă menținerea acestuia în funcție.