„Organizatorii prezenței Regelui Mihai I în Parlament au făcut-o mai mult din ură pentru președinte decât din dragoste față de Rege”. Este opinia exprimată de prim-vicepreședintele Organizației Județene a PD-L, senatorul Orest Onofrei, după discursul pe care Regele Mihai I l-a rostit ieri în Parlament, la împlinirea vârstei 90 de ani. Onofrei a constatat că discursul Regelui a găsit clasa politică superisterizată și hiperreactivă.
El a arătat că, în alte condiții, împăcarea cu istoria e de apreciat și vine chiar prea târziu.
„Dacă neo-monarhiștii actuali sunt de bună credință și chiar vor să ne împăcăm cu istoria, le propun să voteze în Parlament schimbarea Zilei Naționale, de la 1 decembrie, în data de 10 mai”, a afirmat senatorul PD-L de Suceava.
Trebuie spus că la ședința solemnă a Camerelor reunite ale Parlamentului Regele Mihai a fost însoțit de principesa Margareta și de principele Radu. Fostul suveran a primit, după discursul său, Colanul Camerei Deputaților, și a participat la dezvelirea bustului de bronz al Regelui Carol I, oferit cadou Parlamentului de către Casa Regală. La ședință au asistat foștii președinți Ion Iliescu și Emil Constantinescu, fostul premier Petre Roman, președintele Curții de Conturi, Nicolae Văcăroiu, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, primarul Capitalei, Sorin Oprescu, însă au absentat președinta Camerei Deputaților, Roberta Anastase, care participă la o vizită la Tbilisi (Georgia), premierul Emil Boc, dar și președintele Traian Băsescu.