Atac

Onofrei: Mircea Geoană face pe-a impresarul

Prim-vicepreședintele Organizației Județene a PD-L, senatorul Orest Onofrei

Prim-vicepreședintele Organizației Județene a PD-L, senatorul Orest Onofrei, a lansat un atac la adresa candidatului PSD, Mircea Geoană, despre care a spus că face pe-a impresarul, întrucât a negociat un salariu imens pentru cumnatul său, Ionuț Costea, care se află la conducerea Eximbanc.
„În an de criză, ro-socialistul Geoană, reprezentantul celor săraci, a negociat pentru cumnatul său, domnul Costea, șef la Eximbanc, bancă de stat, un salariu de 20.000 de euro, plus prime de Paște, Crăciun, 1 iunie, etc. Mai trebuia de 1 mai și 23 august. Ca la fotbaliști, i-a negociat și o primă de reziliere de 70.000 de euro. Contractul a fost semnat de Mircea Ursache, un alt PSD-ist, fost președinte al Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). Tot ca la fotbaliști, prima crește la fiecare gol. Gol de casă”, a declarat Onofrei.

Recomandări

Rezultat final. Călin Georgescu a câștigat detașat primul tur al prezidențialelor din județul Suceava

Partidul care îl susține pe Mircea Geoană la prezidențiale are liste de candidați pentru alegerile parlamentare din județul Suceava

Neculai Bereanu și Teodor Sârghe deschid listele Partidului România în Acțiune pentru alegerile parlamentare din județul Suceava