Organizarea în bune condiții a alegerilor europarlamentare va fi principala preocupare a Instituției Prefectului în perioada următoare, a anunțat prefectul Orest Onofrei (foto). Acesta a declarat că intenția este aceea ca alegerile să fie organizate fără cusur, pentru a nu da posibilitatea apariției unor comentarii privind implicarea neprincipială a Prefecturii în acest scrutin.
Prefectul a amintit de organizarea foarte bună a referendumului pentru demiterea șefului statului, subliniind că atunci nu s-a primit nici o reclamație. „Prefectura este extrem de interesată ca aceste alegeri să fie organizate fără greșeli și fără cusur și fără posibilitatea de a fi interpretate ca implicare neprincipială a instituției în alegerile respective. Eu zic că este posibil, pentru că noi nu suntem oameni politici, nu avem interese directe în alegeri și eu cred că putem asigura desfășurarea alegerilor fără incidente, așa cum a fost organizat și referendumul pentru demiterea președintelui României”, a declarat prefectul.
Onofrei a mai spus că alegerile europarlamentare sunt extrem de importante pentru ceea ce dorește România să arate în exterior și că, de aceea, cei care sunt trimiși în Parlamentul European trebuie să fie aleși corect și fără incidente.
Astăzi va avea loc o videoconferință cu prefecții, unde se va discuta pe marginea calendarului alegerilor pentru Parlamentul European. Campania electorală va începe în data de 26 octombrie și se va încheia pe 24 noiembrie, ora 7.00. Votarea se va desfășura pe 25 noiembrie, între orele 7.00 – 21.00.




