Prim-vicepreședintele Organizației Județene a PD-L, senatorul Orest Onofrei, a criticat comportamentul președintelui Senatului, social-democratul Mircea Geoană, care, în opinia lui, continuă să interpreteze Constituția și Regulamentul Senatului cum îi convine și în chip original.
Onofrei a declarat că Geoană are o foarte importantă problemă în a înțelege ce înseamnă majoritate în democrație, arătând că în trei cazuri recente acesta a dovedit că nu a înțeles că în democrație, respectând Constituția și regulamentele, majoritatea decide și nu minoritatea.
„Deși o majoritate a ales un președinte al României, el a considerat că el este președinte, votat de o minoritate, și s-a proclamat președinte și probabil continuă să se creadă președintele României. Tot o majoritate a ales un alt președinte al PSD și se comportă ca și cum el este președintele PSD, iar acum nu înțelege că în senat e o altă majoritate care poate să-l revoce din funcție și că nu are dreptul constituțional și regulamentar să împiedice exprimarea majorității senatorilor”, a spus Onofrei, care deține și funcția de secretar al Senatului.
„Mircea Geoană se substituie Curții Constituționale”
El apreciază că Geoană are o interpretare proprie „extrem de originală” privind faptul că o solicitare de revocare a președintelui poate fi o singură dată într-o sesiune.
„O solicitare e valabilă doar dacă e dezbătută și votată, iar solicitarea noastră nu a fost băgată în seamă”, a precizat senatorul democrat-liberal.
Orest Onofrei crede că, cu cât își exercită mandatul de președinte al Senatului, Mircea Geoană e dispus să încalce Regulamentul de câte ori se află în funcție dacă se va opune în continuare pentru punerea pe ordinea de zi a unei solicitări a unui grup parlamentar și substituindu-se Curții Constituționale.