Prefectul de Suceava, Orest Onofrei, s-a declarat nemulțumit de lipsa de interes din partea unor primari din județ pentru accesarea de fonduri europene nerambursabile. Onofrei a spus că începând din 3 martie 2007, primăriile sucevene au posibilitatea să solicite, prin intermediul Agenției SAPARD, fonduri pentru dezvoltare rurală. El a arătat că începând cu această dată devine operațională una din măsurile programului Fondul European de Dezvoltare Rurală, prin care se vor finanța proiecte pentru dezvoltarea satelor prin îmbunătățirea serviciilor și punerea în valoare a moștenirii rurale.
Onofrei a precizat că, până în momentul de față, doar 28 din cele 98 de localități rurale au proiecte care pot fi depuse spre a fi finanțate prin acest program.
Prefectul de Suceava a precizat că nu înțelege de ce primarii nu se preocupă mai mult pentru atragerea de fonduri, în condițiile în care cofinanțarea acestora ar presupune alocare de fonduri foarte puține, sau deloc.
„Rămâne surprinzător de ce unele primării refuză banii cu care își pot dezvolta localitatea. Noi vom trimite o circulară către toate primăriile pentru a informa despre posibilitatea de a accesa fonduri prin acest program”, spune Orest Onofrei.
”Primarii nu accesează fonduri europene pentru că ar avea răspunderi mai mari” El a adăugat că până pe data de 3 martie a.c., primarii suceveni pot lua legătura cu specialiști ai Agenției SAPARD Iași pentru a primi informații legate de modul în care pot fi întocmite proiectele de finanțare, astfel încât acestea să aibă șanse de a fi finanțate.
„Cerem primarilor să fie atenți, pentru că au calculatoare, și să nu le țină ca mobilier. Ei trebuie să intre pe site-urile instituțiilor care se ocupă cu finanțări, să facă proiecte, să le facă cum trebuie și să ceară și ajutor. De asemenea ei pot să ceară ajutor gratuit de la Consiliul Județean, Prefectură, sau pot să-și angajeze firme de consultanță care pot și știu cum se face un proiect și pot să-l ducă și până la capăt. Nu se pot face proiecte după ureche, pentru că dacă îl faci așa iese ca după ureche, adică prost”, spune Onofrei.
Nu în ultimul rând, el consideră că unii primari sunt reticenți în a atrage fonduri europene pentru localitățile pe care le conduc, deoarece acest lucru ar însemna o responsabilitate mai mare, și ar trebui să dea socoteală pentru modul în care sunt cheltuiți banii.
„Probabil unii nu știu să facă proiecte, alții nu au pe cineva care să-i ajute. Iar la unii primari există o reticență pentru că aceste proiecte ar presupune răspundere. Și decât să răspundă, mai bine nu fac nimic. Din păcate, dacă lucrurile rămân așa, vom avea o dezvoltare disproporționată a localităților”, a încheiat Onofrei.