Solicitare

Onofrei face apel la Ponta să-i redea lui Geoană autoritatea în Senat



Secretarul Senatului, Orest Onofrei, îi solicită președintelui PSD, Victor Ponta, să pună la dispoziția președintelui Senatului, Mircea Geoană, pârghiile care să-i confere autoritate față de colegii săi de partid parlamentari.
Onofrei a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că o parte din sincopele activității parlamentare sunt provocate tocmai de această lipsă de autoritate, afirmând că, „din păcate, președintele Senatului, Mircea Geoană, nu mai are control asupra propriilor parlamentari, chiar dacă în ultima vreme vine la serviciu cum n-a fost tot anul trecut obișnuit, pentru că îi este frică să nu-și piardă postul în lipsă”. Parlamentarul sucevean a arătat că, săptămâna trecută, la o întrunire a Camerelor reunite, Mircea Geoană a convocat pentru joi un Birou Permanent reunit al celor două Camere, dar singurul parlamentar PSD care a răspuns convocării a fost Mircea Geoană.
„Nici un parlamentar PSD din Biroul Permanent al Camerei Deputaților și Senatului n-a venit. Cred că Mircea Geoană are o problemă foarte mare de autoritate și ar fi corect să discute principial cu președintele PSD, Victor Ponta, dacă îl mai susține sau nu ca președinte al Senatului. Dacă îl susține, să-i dea și autoritate, să-i pună la dispoziție și pârghiile prin care Mircea Geoană să nu se facă de râs convocând o ședință de Birou Permanent la care să vină singur, fără colegi de partid. Cred că asta îl pune într-o situație extrem de jenantă pe președintele Senatului, al doilea om în stat până la urmă, și Victor Ponta ar trebui să ia în serios acest avertisment”, a mai spus senatorul Orest Onofrei.