Critici

Onofrei este nemulțumit de nepăsarea unor primării față de atragerea de fonduri europene

Prefectul de Suceava, Orest Onofrei, a criticat ieri modul în care mai multe primării din județ se preocupă de atragerea de fonduri și de promovarea de proiecte cu finanțare europeană. Onofrei a precizat că în momentul de față există o disproporție între localitățile județului în ceea ce privește eforturile de a atrage fonduri europene, în special prin proiecte SAPARD. Astfel, în cel puțin 13 localități autoritățile nu au avut nici măcar o singură inițiativă de promova astfel de proiecte, în condițiile în care în alte comune numărul acestora trece de 10. Prefectul a precizat că printre comunele și orașele în care nu există nici un proiect SAPARD se numără Ulma, Moldovița, Stulpicani, Crucea, Ostra, Broșteni, Solca, Cacica, Păltinoasa, Valea Moldovei, Rădășeni, Preutești și Vulturești. „Este o situație extrem de îngrijorătoare. Și asta pentru că dacă până în 2007 sumele pentru România au fost considerabile, după integrare ele vor crește și mai mult. Sunt anumite localități unde autoritățile se plâng că nu au bani, însă nici nu se preocupă pentru a promova proiecte. Și este de datoria lor să facă acest lucru. Dacă în unele localități există câte 12-14 proiecte SAPARD, în altele nu găsim nici unul”, a declarat prefectul Orest Onofrei, care a mai adăugat că în județul Suceava există 233 de proiecte SAPARD. Pe de altă parte, prefectul a mai spus că cele mai multe proiecte sunt realizate în localitățile Sucevița, Mănăstirea Humorului, Frasin, Gura Humorului sau Forăști. Onofrei consideră că lipsa inițiativelor privind promovarea de proiecte cu finanțare externă este în unele cazuri inexplicabilă, în condițiile în care la nivelul fiecărei localități ar trebui să existe un specialist în întocmirea de astfel de proiecte sau care să ofere consultanță de specialitate. „Cred că ar trebui ca și Consiliul Județean și Prefectura să se intereseze care sunt motivele pentru care în unele localități nu se fac proiecte. Poate în unele cazuri există o anumită rezistență sau lipsă de preocupare pentru a accesa proiecte. Și situația este destul de gravă, mai ales că vor veni fondurile structurale, și există pericolul menținerii unui dezechilibru între localități”, a mai spus prefectul de Suceava.

Recomandări

Țara Dornelor a prezentat calendarul evenimentelor pentru 2026, cu festivaluri cu tradiție și Campionate Europene de Ciclocros

Comunități mai puternice, școli mai bine pregătite, acces îmbunătățit la servicii medicale – impactul sponsorizărilor EGGER în 2025

Sala de sport de la Școala Regina Elisabeta, proiect de 157.000 de euro finanțat de EGGER
Sala de sport de la Școala Regina Elisabeta, proiect de 157.000 de euro finanțat de EGGER

Orașul Milișăuți este lider într-un proiect transfrontalier cu fonduri europene pentru prevenirea dezastrelor