Opinie

Onofrei crede că tergiversarea adoptării Legii ANI va aduce un deficit de imagine Senatului



Senatorul PD-L de Suceava Orest Onofrei
Senatorul PD-L de Suceava Orest Onofrei

Amânarea cu o săptămână a aprobării legii Agenției Naționale de Integritate (ANI) în Senat nu va aduce nimănui nici un câștig, în schimb, va aduce un uriaș deficit de imagine Camerei superioare a Parlamentului „creând impresia că senatorii se comportă ca și cum ar fi în culpă”.
Afirmația a fost făcută ieri de senatorul PD-L de Suceava Orest Onofrei, care deține și funcția de secretar al Senatului României. Senatorul democrat-liberal a solicitat președintelui Senatului, social democratul Mircea Geoană, să-și ia în serios una dintre atribuțiile pe care le are ca președinte, ca în Senat să se respecte Regulamentul și deciziile adoptate de Biroul Permanent.
„Paradoxul care există în componența Biroului Permanent, că opoziția este majoritară, face ca răspunderea pentru tergiversarea dezbaterii și adoptării Legii ANI să cadă în sarcina opoziției”, a spus Onofrei. El a adăugat că indiferent de întârzierea cu care va fi dezbătută legea, Agenția Națională de Integritate va funcționa, pentru că legea va intra oricum în vigoare.