Prim-vicepreședintele Organizației Județene a PD-L, senatorul Orest Onofrei, a făcut ieri un apel către parlamentarii opoziției să înceteze greva și să vină să apere democrația în Parlament. În opinia lui Onofrei, greva opoziției reprezintă de fapt un atac direct la democrație. Senatorul democrat-liberal a arătat că potrivit Constituției, Parlamentul este organismul reprezentativ al poporului și unica autoritate legiuitoare a țării, iar acțiunea opoziției, de a face nefuncțional acest organism reprezentativ suprem al poporului, înseamnă a bloca principalul instrument al unei democrații.
„Dacă cineva poate fi acuzat de încercare de instaurare a dictaturii, ce definiție mai clară poate fi decât nefuncționarea Parlamentului. Fac un apel și îi chemăm la lucru, să apere democrația. Munca nu doare”, a spus Onofrei.
Dacă greva continuă, a adăugat prim-vicepreședintele PD-L Suceava, opoziția împinge autoritățile statului să asigure funcționarea țării prin decizii, cum ar fi angajarea răspunderii, ordonanțe de urgență sau hotărâri de guvern. În opinia lui Onofrei, greva este „absolut imorală” pentru că parlamentarii opoziției sunt greviști care beneficiază de cazare gratuită, de transport gratuit și de indemnizație.
„Nu poți să fii plătit din bani publici ca să stai în concediu în București, la hotel plătit de Parlament, cu transport gratuit și cu indemnizație”, a explicat Onofrei.
Legat de declarațiile parlamentarilor opoziției cum că-și vor dona indemnizațiile, Orest Onofrei le atrage atenția că Parlamentul nu este fundație umanitară, iar parlamentarii sunt reprezentanți ai poporului care trebuie să facă legi și nu acte de caritate. El a mai arătat că această formă de protest este un artificiu de inițiativă politică prin care se legalizează chiulul de la Parlament „pe care unii parlamentari ai opoziției îl au ca mod de viață”.
Poziție
Onofrei consideră greva parlamentarilor opoziției un atac direct la democrație
