Gestul deputaților PSD de a părăsi sala la dezbaterea Legii unitare a pensiilor a fost „înfierat” de prim-vicepreședintele Organizației Județene a PD-L, senatorul Orest Onofrei, care l-a catalogat „ca o formă de lașitate politică”.
„În loc să-și susțină punctele de vedere, au preferat să părăsească sala, amenințând cu Curtea Constituțională”, a spus Onofrei, care a apreciat că PSD a făcut o gafă politică de proporții când a părăsit sala la votarea unei legi ce face parte din arsenalul politic al formațiunii privind protecția socială.
El a constatat că în ultima perioadă PSD a inventat parlamentarismul de hol, pentru că la decizii importante care se adoptă în Parlament, parlamentarii social democrați părăsesc sala de ședință și se manifestă vehement pe holuri și la televiziuni.
Senatorul PD-L crede că PSD are față de electorat un comportament de bunicuță față de nepoți, care este, probabil, „o lecție învățată de la Bunicuța”, dar că nu se poate să promiți nepoților mai mult decât părinții pot să ofere.
„Noua lege a pensiilor va aduce pensii corecte, după munca prestată de fiecare”
El a arătat că PSD nu se poate disculpa de postura de apărător al pensiilor speciale și al pensiilor obținute pe alte criterii decât contribuția, al pensiilor obținute abuziv pentru invaliditate și pensionare anticipată, dar și al pensiilor speciale, inclusiv ale parlamentarilor. În opinia lui Onofrei, este greu de explicat cum PSD se opune majorării vârstei de pensionare, mai ales că fiecare om în prag de pensie dorește să-și continue activitatea cât mai mult.
Senatorul PD-L a subliniat că noua lege a pensiilor va aduce pensii corecte după munca prestată de fiecare, pensii decente și sigure și pensii sigure pentru generațiile următoare.