Prim-vicepreședintele Organizației Județene Suceava a PD-L, Orest Onofrei, s-a declarat dezamăgit de prestația politică a europarlamentarului Cătălin Nechifor, din postura de candidat la alegerile parlamentare a acestuia din urmă. Orest Onofrei a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că pentru el este „inexplicabilă” declarația lui Nechifor, că administrația județeană PD-L discriminează zona Fălticeni, punând accent pe Bucovina.
„Pe Cătălin Nechifor vârsta, studiile și experiența de europarlamentar îl califică să facă altceva, altfel de politică. Este inexplicabil că după ce Fălticeniul a fost cel mai dezavantajat municipiu din județ, când avea primar PSD și la conducerea Consiliului Județean era tot PSD, acum, când CJ are un proiect turistic important pentru zona Fălticeni, să spună Cătălin Nechifor că această zonă este discriminată. Mesajele gen Vatra Românească îl descalifică, în condițiile în care el are altă experiență, altă deschidere”, a spus Onofrei.
Acesta a mai acuzat și „văicăreala și milogeala PSD” în legătură cu repartiția fondurilor făcută, marți, de Consiliul Județean pentru echilibrarea bugetelor locale. Conform lui Onofrei, mesajele cu iz naționalist nu-și au locul în România anului 2008, ca stat membru al Uniunii Europene.
Solicitare
Onofrei are pretenții de la europarlamentarul Cătălin Nechifor






