Cseke Attila a demisionat după ce a simțit pe pielea sa cum este să fi ignorat ca ministru la împărțirea banilor. A făcut-o în liniște, după un bilanț domol, punând capăt unei etape dintr-o carieră publică care are suficiente motive să continue într-un fel pozitiv.
A știut când și cum să plece, motivația sa fiind solid întemeiată și bine îmbrăcată cu argumentul moral al principiilor (un moft pentru unii). În ce îl privește, nu s-a retras ca un înfrânt. La fel, aparent, UDMR a depășit lin momentul. Portofoliul rămâne la UDMR și la timpul reglementar Uniunea va livra un alt ministru, pentru un domeniu în care niciunul nu a apucat să prindă rădăcini. Sentimentul este că, de ochii lumii, totul a fost bine ținut în frâu și UDMR a făcut încă o demonstrație subtilă de loialitate în trasul la căruță guvernării. Pentru care va cere un preț corespunzător. De altfel, nu stă în firea și fibra Uniunii să-și pună poalele-n cap, îndeosebi în vremuri grele.
Efortul pentru păstrarea aparențelor a acoperit ceva îmbrânceli din guvern. Capitularea lui Cseke a fost precedată de un episod furtunos în care minstrul (încă) și-ar fi înfruntat colegul de la Finanțe, care, cu superioritatea celui ce ține baierele pungii și se știe de neatins, l-a lăsat pe Cseke cu mână întinsă. Și asta sub privirile nedumerite ale lui Emil Boc. Spunea cândva, cu obidă, deputatul Pambuccian despre dictatura contabililor și viziunile monetariste, care ne fac să înghițim în sec și să tăcem mâlc.Uneori, neașteptat, cineva nu tace.
Ca în orice episod cu vărsare de sânge, finalizat cu victime, s-a activat automat teoria că totul a pornit de la Traian Băsescu. Drept este, parțial justificată. Însă, în fapt și esență, povestea este mai banală și mai rea: în Sănătate – a câta oară? – s-a făcut o reformă, dar în maniera la care apelezi când a ajuns cuțitul la os. Continuarea și efectele sale se pot administra doar cu bani mulți. Bani care merg însă în altă pusculiță. Nu în cea a Ministerului Sănătății. Din lupta pentru stăpânirea cufărului cu comori, cineva a fost nevoit să plece, recunoscându-și neputința. Nu fostul ministru a fost neputincios, ci contextul l-a legat de mâini și picioare. Deși nu se poate considera sacrificat, un alt ministru al Sănătății va strânge beneficiile. Dacă nu cumva același ministru de Finanțe…este o istorie fără sfârșit.
Acum aproape un an, în 18 august, când drama de la maternitate Giulești răvășea o societate deja trecută prin prea multe, ministrul Cseke Attila a fost întrebat dacă conștiința nu îl îndeamnă să demisioneze. Ca o dovadă de responsabilitate morală. Răspunsul său, rămas consemnat, a arătat un om chinuit, care încerca să se refugieze sub pavăza unui cinism ușor: ” „M-am gândit (la demisie-n.r.), nu azi, dar între a gândi și a acționa este o diferență”.
După un an, Cseke Attila a demisionat. Sprijinindu-se pe principii, a plecat pragmatic și cu onoarea intactă.
Indira Crasnea
