Să vezi și să nu crezi!

Onoare făr-de… onoare



Hai să mai vorbim și despre altceva, pentru că războiul din Ucraina, atât de stors gazetărește, n-are sorți să se isprăvească prea curând. Nu-i deloc bine, dar se putea să fie mult mai rău: de săptămâni întregi vedem seară de seară aproape aceleași hărți pe ecranele televizoarelor, și fără să vrei îți amintești de cartea lui Erich Maria Remarque „Pe frontul de vest nimic nou”. Titlu înșelător, fiindcă eroii romanului trăiesc dramatic, între viață și moarte, o mare revelație, aceea a absurdității și inutilității războiului lor – a războaielor de fapt, în est, în vest, în sud, în nord, pe pământ, în lună, tot una-i. Câtă vreme harta cuceririlor banditești ale „operațiunii speciale” putiniste rămâne să tivească litoralul Mării Negre (aidoma celor preconizate în „Testamentul” lui Petru cel Mare – fals ori real, nu mai contează, textul datează de la 1725!) încă-s speranțe că s-ar putea întoarce roata și eroismul oștenilor unui actor de comedie va izbuti să expedieze în tragic destinul unui imperiu defazat și dezaxat, adus de Putin în preajma imploziei și disoluției. Încă n-am ajuns la un prag de genul ori toți scăpăm, ori toți murim, așa că ne îngăduim o scurtă întoarcere la moravurile literaturii. Am scris nu de mult în această rubrică despre penibilul și hazosului „Catastif” scriitoricesc clujean al anilor ’50. Între multe altele, ne-a prilejuit să aflăm date și fapte ce atestă existența reală a unui personaj pe care-l credeam glumă tristă a anilor proletcultismului cel mai deșănțat: este vorba despre marele scriitor… Motoarcă. „Partidul e-n toate. E-n cele ce sunt / Și-n cele ce mâine vor râde la soare…” etc. etc. – până acum, se considera că ieșeanul George Lesnea deține recordul absolut în materie de odă gâlgâitoare închinată măreției PMR – deși strofele ar putea fi citite și-n altă cheie: partidul chiar era băgat în toate cele, de unde și omnipotența dictaturii dejiste. Iată că și acest firav temei al pseudo-notorietății postume îi este primejduit lui Lesnea, dezvăluirile „Catastifului” demonstrând că adevăratul deținător al chitanței cu nr. 1 trebuie considerat Motoarcă, fie și numai pentru faptul că balada-odă recordmană, deșănțat omagială, a fost publicată în 1948, în vreme ce poetul ieșean, pierzând startul, a prins rând la tipar abia în 1960. Iată versuri de-ale înaintașului: „Cine alungă mârșavii dușmani / boieri, industriași și chiaburani / Cine ridică din popor, de jos / pe omul priceput și curajos? / Cine și-a dat cei mai buni copii / Morți pentru fericirea celor vii? / Un strigăt repetat izbește zidul / ca un ecou înflăcărat: Partidul!” etc. etc. (între altele, autorul baladei este și descoperitorul nemuritoarei rime zid/partid!) Și-i nimeni altul decât fostul, după 1989, academician, senator, Președinte de onoare al Uniunii scriitorilor, unul dintre erudiții literaturii noastre, comentator și teoretician al poeziei, traducător al lui Faust – Șt. Augustin Doinaș! Iar poezia din care am citat nu-i deloc singura; a publicat destule, toate de același calibru ideatic, dar și presărate cu remarcabile oaze de rafinament al scriiturii. Povestea în sine a avut doar circulație orală în lumea scriitoricească. Doinaș, pe numele său adevărat Șt. Popa, tânăr absolvent de facultate, era profesor într-un sat bănățean. Provenit dintr-o familie de chiaburi, nu prea avea șanse de afirmare și ascensiune, câtă vreme dosarul devenise argument într-o carieră scriitoricească. Și atunci, pune la cale o mascaradă: scrie versuri deșănțat lozincarde pentru un elev de liceu și le publică sub numele acestuia – Ion Motoarcă. Alarmă în redacțiile publicațiilor literare: s-a ivit un talent neobișnuit, foarte tânăr (chiar mai tânăr decât avea să apară, la debut, Labiș). Motoarcă este publicat cu onorant entuziasm redacțional, versurile forjate de Doinaș (unele anticipând metrica din „Mistrețul cu colți de argint”…) arată, formal, onorabil, dar mai departe… Motoarcă depășise stadiul de tânără speranță și figura printre poeții români de mare perspectivă: era invitat de onoare la festivități literare, i se comandau – și promitea că va furniza prompt – poezii pe teme date (cum ar fi reforma monetară, prietenia româno-sovietică ș.a.). Oricâte explicații s-ar putea afla pentru gestul lui Doinaș (pariu, farsă, ripostă „a la manière de”) există un amănunt care aruncă totul în derizoriu și lamentabil: onorariile lui Motoarcă le încasa Doinaș, inclusiv premiile consistente ale concursurilor literare. În 1950, Motoarcă (adică, de fapt, Doinaș) obține locul I într-un concurs organizat la Cluj. Banii îi încasează fără să clipească Doinaș (20.000 lei, într-o vreme în care salariul era de circa 500 lei). Pe măsura impunerii ca scriitor, bietul Motoarcă devenea tot mai incomod și mai vulnerabil, nefiind în stare să susțină cea mai banală discuție pe teme literare. Trebuia, musai, retras cumva. Doinaș pune la cale alt scenariu, din care urma să iasă șifonat inamicul său personal A.E. Baconsky. (Citez din nou, pentru trist amuzament, răs-cunoscuta strofă a lui Baconsky: „Trece-o zi, mai trece înc-o zi / Se ascute lupta între clase / Iar chiaburii se arat-a fi / Elemente tot mai dușmănoase” Sic!) Chipurile, Motoarcă n-a putut fi de acord cu sugestiile redacționale limitative oferite de Baconsky și, motivând că „n-are de gând să primească lecții de la un poet mai puțin înzestrat ca el”, se retrage… din literatură. Ce comedie! Toate ipotezele menite să explice comportamentul lui Doinaș au fost până acum invocate, până și arghirofilia – mai puțin buna credință (în ceea ce scria). Totuși, n-ar fi chiar de ignorat: era foarte tânăr, vremurile tulburi, comunismul românesc încă nu-și dăduse total arama pe față, mai exista niscaiva speranță, stăruia confuzia, propaganda lucra cu motoarele în plin…. Și uite-așa l-a pierdut literatura română pe marele poet Motoarcă, și tot așa s-a făcut țăndări onoarea fostului președinte… de onoare al scriitorimii române după 1989!



Recomandări

Reuniunea promoției 1975 – 50 de ani de amintiri și legături neșterse la Școala Gimnazială Nr. 6 Suceava

Reuniunea promoției 1975 – 50 de ani de amintiri și legături neșterse la Școala Gimnazială Nr. 6 Suceava
Reuniunea promoției 1975 – 50 de ani de amintiri și legături neșterse la Școala Gimnazială Nr. 6 Suceava

Zeci de formații din șase țări au adus și anul acesta folclorul autentic la Câmpulung Moldovenesc în cadrul Festivalului Internațional „Întâlniri Bucovinene”

Zeci de formații din șase țări au adus și anul acesta folclorul autentic la Câmpulung Moldovenesc în cadrul Festivalului Internațional „Întâlniri Bucovinene”