ONG-urile sucevene dezinteresate de proiectele cu bani de la Guvern



Deși a primit din partea Autorității Naționale pentru Tineret, peste 160 de milioane de lei, bani pe care să-i repartizeze ONG-urilor pentru realizarea unor proiecte pentru tineret, șeful Direcției Județene pentru Tineret, Marius Vătavu se plînge că „puține organizații non-guvernamentale din Suceava s-au arătat interesate să obțină aceste fonduri, și am constat că am bani și nu am cui să-i dau”. Mai exact, Marius Vătavu a declarat că „din cele peste 20 de ONG-uri de tineret din județ, doar cîteva au fost cele care au întocmit proiecte viabile și au primit fonduri pentru realizarea lor. Este vorba despre Fundațiile Ana și Juventus, despre ligile studențești din Universitatea „Ștefan cel Mare” și despre Asociația culturală „Arte în Bucovina”. Vătavu este de părere că dezinteresul ONG-urilor de tineret pentru accesarea de fonduri se manifestă în primul rînd pentru că „metodologia de proiecte este greoaie”, și în al doilea rînd, „unele organizații non-guvernamentale sucevene nu sînt cu actele în regulă și nu au putut accesa fondurile”. Menționăm că banii primiți de la Agenția Națională pentru Tineret au fost distribuiți pentru organizarea Săptămînii Europene a Tineretului, a balurilor și festivalurilor studențești și pentru organizarea de cursuri de instruire a liceenilor privind obiceiurile tradiționale românești ale sărbătorilor de iarnă. De asemenea, Marius Vătavu a declarat că „o parte din buget a mai fost alocată și pentru reorganizarea a două proiecte de tineret mai vechi, care cu timpul s-au pierdut, și anume Info Tin și ClubT”.