Pe parcursul a două zile, 1 și 2 mai, Direcția pentru Tineret a Județului Suceava a organizat Târgul ONG-urilor, găzduit de Shopping City Suceava.
11 organizații non-guvernamentale au avut ocazia să prezinte sucevenilor broșurile, proiectele și campaniile asociației lor.
Acțiunea se înscrie în programul Zilelor Tineretului și are ca scop încurajarea implicării tinerilor în viața societății, susținerea activităților filantropice, de voluntariat, atragerea atenției societății asupra potențialului reprezentat de societățile civile.
“Prin această acțiune ne-am propus, în primul rând, să facem cunoscute structurile de tineret, să încurajăm activismul și să susținem implicarea tinerilor în dezvoltarea comunității. De asemenea, vom face cunoscute publicului ofertele de tabere ale departamentului de turism și alte proiecte ale Direcției Județene pentru Tineret”, a precizat Simona Sofroni, directorul DJT Suceava.
Dansatori și militari, surprizele târgului
Fiecare organizație a venit cu pliante, broșurile sau revistele editate, fotografii de la activitățile cele mai reprezentative și, bineînțeles, cu voluntarii. Surpriză Târgului a fost prezența Centrului Militar Județean Suceava.
“Am venit aici pentru semnificația zilei de 2 mai, Ziua Tineretului, pentru a propune tinerilor oferta de școlarizare a Ministerului Apărării Naționale, constând în locuri în instituțiile militare de învățământ de toate nivelurile, colegii militare, Școli de Maiștri Militari și academii de formare a ofițerilor. Consiliem tinerii în ceea ce privește planul de școlarizare, criteriile de recrutare, etapele necesare pentru constituirea unui dosar de candidat”, a precizat Gabriel Ghiduș, șef birou informare-recrutare în cadrul Centrului Militar Județean Suceava.
O altă surpriză a fost demonstrația de dans a Andreei Acatrinei și a lui Ciprian Guriuc, dansatori în cadrul Clubului Sportiv “Boom Dance”. Însoțiți de coregrafii Sergiu Tihon și Mihai Siminiuc, tinerii dansatori au prezentat diplomele și cupele obținute la diverse competiții naționale, realizările de până acum și proiectele de viitor.
“Chiar săptămâna trecută ne-am întors de la o competiție națională, Cupa Floris din Bistrița, unde am obținut un premiu I, două premii II și două premii IV. Activăm de un an și două luni și ne bucurăm că în acest interval am reușit să aducem la Suceava mai multe cupe și medalii”, ne-a spus Sergiu Tihon, unul din antrenorii de la “Boom Dance”.
11 participanți și-au prezentat oferta
Alături de Direcția Județeană pentru Tineret și Direcția pentru Sport a Județului Suceava, au făcut cunoscută activitatea lor Fundația ANA, Asociația Studenților Creștini Ortodocși Suceava (A.S.C.O.R), Asociația Regională de Educare a Adulților (AREAS), Grupul de Inițiativă al Românilor din Basarabia (GIRB), Asociația de promovare a culturii urbane DePeStrada.Ro, Asociația Colegiului “Ștefan cel Mare” Suceava, Asociația Promotorii Bucovinei, Centrul Militar Județean Suceava și Clubul de Dans Sportiv “Boom Dance”.
“Deși activăm deja al treilea an în Suceava, e pentru prima dată când participăm la un târgal ONG-urilor, e o posibilitate extraordinară pentru noi de a ne face cunoscuți. Asemenea acțiuni ar trebui să se desfășoare și în Săptămâna Națională a Voluntariatului, pentru a încuraja participarea tinerilor în activitățile de voluntariat, dar și pentru a stabili legături mai strânse între organizațiile non-guvernamentale din județul Suceava”, a declarat Petru Ciolpan, președintele Grupului de Inițiativă al Românilor din Basarabia.
Ziua Mondială a Libertății Presei, marcată și la Suceava
De asemenea, Direcția Județeană pentru Tineret Suceava organizează astăzi o acțiune dedicată Zilei Mondiale a Libertății Presei. Mai mulți tineri din județul Suceava vor intra în contact cu ziariștii din mass-media locală, vor avea posibilitatea să cunoască și să lucreze câteva ore în redacțiile ziarelor, radiourilor și televiziunilor din Suceava, alături de jurnaliștii locali.