Grupul austriac de petrol și gaze naturale OMV a adoptat o poziție deschisă față de propunerea concurentului ungar MOL de a înființa o companie regională de transport de gaze, a declarat directorul general al OMV, Wolfgang Ruttenstorfer.
Cu toate că trendul general al pieței este de consolidare, proiectul MOL de unificare a rețelor de distribuție de gaze naturale în opt țări pare destul de ambițios, este de părere Ruttenstorfer, citat de Budapest Business Journal.
MOL a invitat mai multe companii, din România, Austria, Bulgaria, Bosnia, Croația, Slovenia, Serbia, să înceapă negocierile, în prima parte anului viitor, pentru înființarea și administrarea în comun a unui distribuitor de gaze naturale.
Comisia Europeană a salutat propunerea MOL, argumântând că realizarea unui astfel de proiect ar stimula investițiile, foarte necesare, în infrastructura de gaze naturale a Europei.
Ruttenstorfer a mai spus că fuziunea OMV-MOL va avea loc cu certitudine, chiar dacă procesul ar putea dura până la trei ani, dar unificarea operațiunilor celor doi concurenți va fi un rezultat al presiunilor concurențiale.
Sinergiile rezultate în urma fuziunii vor genera profituri anuale suplimentare înainte de impozitare de 400 de milioane de euro, în special pe segmentele de rafinare petrolieră, marketing, logistică și gaze naturale.
În același timp, atât OMV, cât și MOL, se numără între cele șase companii implicate în proiectul Nabucco, care prevede construirea unei conducte de transport al gazelor naturale din Asia Centrală către Europa, tranzitând Turcia, Bulgaria, România și Ungaria, cu punctul de sosire în Austria.
OMV deține 51,01% din acțiunile companiei Petrom. Grupul austriac a preluat participația majoritară de la stat în anul 2004, printr-o tranzacție de 1,5 miliarde de euro, sub formă de achiziție directă de acțiuni și majorare de capital.