OMV 1 Suceava, situat lângă Metro, va deveni pe 1 iunie locul în care copiii vor fi sărbătoriți prin contribuția OMV, cea mai mare companie din România.
Vineri, 1 Iunie, între orele 10:00-18:00, copiii din Suceava sunt invitați la locul de joacă al stației de distribuție carburanți OMV 1 Suceava, din bdul 1 Decembrie 1918.
„Invităm cât mai mulți copii să se bucure alături de OMV de Ziua Internațională a Copilului. Vom transforma locul de joacă amenajat în cadrul stației în împărăția visurilor celor mici și-i vom antrena în jocuri care să le stimuleze imaginația și creativitatea”, a declarat Dan Cușnir, dealer OMV 1 Suceava.
Petrecerea va include jocuri, muzică, distracție și peste 500 de surprize pentru participanți.
Sărbătoriții se vor bucura de întreaga atenție a angajaților OMV 1 Suceava.