Omul nu se poate mântui cu forța – Protosinghelul Vichentie Mălău

Odată, văzând bătrânul unele surori cârtind în mănăstire, le-a zis:
– Faceți ascultare, maicilor, fără cârtire, ca lui Dumnezeu. Aceasta este călugăria. Dacă nu, râde diavolul de voi și vă câștigă el.
Altădată, văzând o călugărită vorbind de rău pe stareță, i-a zis:
– Tu cine ești, care judeci pe slujitoarea lui Dumnezeu? Ea, Domnului stă sau cade. Și va sta, că puternic este Dumnezeu să o sprijinească. Se cade însă și slujitoarei Domnului – stareței – a fi împodobită cu toate virtuțile evanghelice, zidite pe temelia smereniei, judecând cu nepărtinire și cu îndelungă răbdare, „ca să ia plata chemării de sus”.
Zicea părintele Vichentie către o călugăriță din Agapia Veche, care voia să aducă pe oameni cu sila la pocăință:
– Maică Evsevie, pentru ce nu te ții de învățătura Sfintei Evanghelii, care spune așa: Nimeni nu poate veni la Mine de nu-l va trage pe el Tatăl (Ioan 6, 44)? Deci, pe fiecare om, dacă nu-l trage și nu-l mișcă Duhul Sfânt, el rămâne împietrit ca Faraon, căruia Dumnezeu anume i-a împietrit inima ca să facă minuni prin el, să se proslăvească prin împietrirea lui. Așa face Dumnezeu cu fiecare om. Nu-l cheamă când vrei tu, ci când vrea El. Degeaba te frămânți, căci gândurile lui Dumnezeu nu sunt ca ale noastre.
Zicea iarăși către aceeași călugăriță:
– Ai jurat răbdare? Rabdă! Nu căuta ce fac alții, că Dumnezeu voiește să cauți de sineți. Ce vrei? Să mântuiești cu forța pe om? Ai uitat ce i-au făcut călugării Sfântului Simeon Noul Teolog? Cum l-au dat afară din mănăstire? Rabdă, deci, și nu te pune împotriva lui Dumnezeu.
Altădată, iarăși i-a zis bătrânul:
– Căutând la ceea ce fac alții, greșești. Nu te rătăci, vrând să îndreptezi pe alții. Ci vezi de tine, că pentru tine ai jurat. Are Dumnezeu grijă de fiecare.
Zicea iarăși aceleiași călugărițe:
– Nicăieri nu vei putea sta, nici vei avea pace să te mântuiești, de nu vei tăcea ca mortul și nu vei răbda până la sânge. Că, de te ocupi să mântuiești pe alții, te uiți pe tine.
Zicea iarăși părintele Vichentie:
– De câte ori pârăști pe fratele tău, de atâtea ori calci Evanghelia care îți arată pe Domnul răstignit.
Zicea către aceeași călugăriță:
– Dacă toată viața sfinției tale nu te vei hotărî ca pe toți și pe toate să-i crezi sfinți și sfinte, nu te poți mântui și degeaba mai stai în călugărie. Eu cred din inimă că toți sunt sfinți și sfinte și că Dumnezeu îi mântuiește și îi sfințește așa cum eu nu pot pricepe, nici sfinția ta!
(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 574-575)