Omul este rezultatul grijilor sale!

„Zis-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul; dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar dacă ochiul tău va fi rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul, cu cât mai mult! Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi și pe celălalt îl va disprețui; nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui Mamona. De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiți pentru sufletul vostru ce veți mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veți îmbrăca; oare nu este sufletul mai mult decât hrana și trupul decât haina? Priviți la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare și Tatăl vostru Cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai presus decât ele? Și cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiți? Luați seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc, și vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceștia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este și mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puțin credincioșilor? Deci, nu duceți grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Pentru că după toate acestea se străduiesc păgânii; doar știe Tatăl vostru Cel ceresc că aveți nevoie de ele. Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate acestea se vor adăuga vouă.” (Duminica a 3-a după Rusalii – Despre grijile vieții) Matei 6, 22-33)
„Acolo unde este comoara voastră, acolo este și inima voastră”
Evanghelia Duminicii a 3-a după Rusalii reprezintă o stăruitoare chemare din partea Mântuitorului ca, mai înainte de a ne îngriji de cele ale trupului, să căutăm ceea ce-i este absolut necesar sufletului: Împărăția cerurilor.
Cuvântul lui Hristos nu ne interzice „să ne îngrijim” de cele necesare traiului. În realitate, verbul nu este „a te îngriji”, ci „a purta grijă”, cu trimitere la „a te îngrijora”. „A te îngriji” exprimă o activitate, pe când „a te îngrijora” anunță o stare de spirit care constă în neliniște, frământare, tulburare, preocupare presantă, povară, stres.
Se spune adesea că „omul este ceea ce gândește” sau „omul este ceea ce mănâncă”. Afirmații valabile, fiecare în felul ei. Am adăuga însă: „Omul este rezultatul grijilor sale!” Iar potrivit principiului că „în viață găsești ceea ce cauți”, credem că natura grijilor ne caracterizează într-o foarte mare măsură.
Atunci când ne îngrijim doar de cele materiale, devenim materialiști. Îngrijindu-ne de cele duhovnicești, devenim oameni duhovnicești. Astfel, felul grijilor noastre ne izvorăște fericire sau nefericire. Preocupați doar de cele trecătoare, suntem veșnic frământați, panicați, nemulțumiți, într-un cuvânt, nefericiți. Atunci când suntem preocupați de împlinirea voii lui Dumnezeu, dobândim folos duhovnicesc, liniște, pace și armonie în viața noastră.
Prima grijă menționată în pericopă este preocuparea excesivă a omului de a strânge cât mai multe bunuri materiale și de a le păstra exclusiv pentru sine. Mântuitorul ne spune că nu putem sluji la doi domni: lui Dumnezeu și lui Mamona, acesta din urmă fiind zeul banului, al avariției, al egoismului, al posesiunilor materiale. Tot în Evanghelie Mântuitorul ne spune: „Acolo unde este comoara voastră, acolo este și inima voastră”. Avem aici un avertisment împotriva egoismului, căci egoismul îl îndepărtează pe om de slujirea lui Dumnezeu și a aproapelui.
Două verbe, două direcții
A doua grijă este aceea pentru hrană și îmbrăcăminte. Purtarea de grijă a lui Dumnezeu se manifestă în atenția față de om și firea înconjurătoare. Pronia lui Dumnezeu față de natura înconjurătoare este, de fapt, o manifestare a iubirii Sale față de om. Așa cum vedem în cuvintele Mântuitorului prin care arată importanța pe care omul o are înaintea celorlalte făpturi: „Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este și mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puțin credincioșilor?” Cuvintele Mântuitorului: „Nu vă îngrijiți pentru sufletul vostru ce veți mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veți îmbrăca” nu îndeamnă la nemuncă sau trândăvie, ci îndeamnă spre renunțarea la preocuparea permanentă, uneori obsesivă pentru dobândirea bunurilor materiale. Tocmai de aceea, în continuare, Mântuitorul precizează că sufletul și bunurile duhovnicești sunt mult mai importante decât valorile materiale. Viața duhovnicească trăită în Hristos, hrana spirituală primită în Sfânta Biserică prin Sfintele Taine duc la Împărăția veșnică pregustată în Biserică prin lucrarea Duhului Sfânt.
Interpretarea literală a acestor cuvinte ar fi în contradicție cu numeroasele locuri din Sfânta Scriptură în care ni se spune că omul trebuie să lucreze, adică să producă, atât pentru el, cât și pentru familia sau obștea din care face parte. Capacitatea omului de a lucra reprezintă un dar al lui Dumnezeu.
În sfârșit, abordează problema fundamentală a hranei și a veșmintelor, adică a vieții biologice pământești și a grijilor acestei lumi. Ceea ce predică Mântuitorul constituie o răsturnare a valorilor. Ce este mai firesc, într-adevăr, decât să ne îngrijim de hrană – care ne îngăduie să trăim – și de haine – care ne dau un anumit confort, ne apără de intemperii și ne arată mai frumoși!
Prin cuvintele „nu este viața mai mult decât mâncarea, iar trupul mai mult decât veșmintele?” înțelegem că viața ține de domeniul lui „a fi”; hrana și veșmântul stau sub spectrul verbului „a avea”. Domnul ne spune: preocupați-vă mai mult de a fi – în unire cu „Cel Ce este”, Ființa supremă, și nu-l urmăriți pe „a avea”, care rămâne sub semnul efemerului, al perisabilului.
Când căutăm Împărăția lui Dumnezeu?
Mântuitorul Iisus Hristos, fără să neglijeze importanța acestor bunuri materiale pentru viața pământească, ne arată că acumularea acestora sub formă de tezaur și alipirea sufletului de ele este o acțiune nechibzuită, atâta vreme cât mărturisim cu convingere că „cetățenia noastră este în ceruri”. Mai apoi, această concepție este greșită, căci cine și-a primit integral pe pământ răsplata pentru faptele sale bune, acela nu mai are dreptul să se aștepte, pentru aceleași fapte, și la o răsplătire cerească. În acest context, Mântuitorul ne transmite că răsplata de aici, care constă în bunuri pământești, nu poate echivala valoric cu răsplata pe care o obține cineva de la Dumnezeu, pentru că răsplata pământească, oricât ar fi de mare, este vremelnică. Din această cauză pe ea nu se poate întemeia adevărata fericire. Bunurile pământești, care oferă satisfacții trecătoare, nu-l pot mulțumi pe om cu adevărat. Hainele scumpe cu timpul se învechesc, se demodează și le mănâncă moliile; banii se devalorizează sau pot încăpea pe mâna cui nu am dori. Noi îmbătrânim și murim fără să putem a ne bucura din plin de toate acestea.
Cine va voi să ajungă la adevărată fericire, care nu se va lua de la el, trebuie să-și îndrepte privirile spre cele pe care molia și rugina nu le strică, iar furii nu le sapă și le fură. Acestea sunt lucrate de om în timpul vieții pământești în Biserică prin cultivarea virtuților și conlucrarea cu harul dumnezeiesc prin Sfintele Taine și ierurgii, având în final destinație cerească.
Faptele bune formează comoara cerească, nejefuită de nimeni, care nu se va lua de la noi, fiind în stare să ne procure fericirea veșnică, adică mântuirea. Comoară în cer își adună creștinul care, săvârșind aici, pe pământ, fapte bune, nu așteaptă răsplătire de la oameni.
După ce a eliberat sufletul de griji, Domnul vorbește despre Împărăția cerurilor: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33). Hristos ne îndeamnă să nu urmărim în rugăciunile noastre dobândirea celor pământești, fiind totodată încredințați că ni se vor adăuga și acestea la cele duhovnicești. „Nu căuta pe cele văzute – spune Sfântul Ioan Gură de Aur – și le vei dobândi negreșit!”
Căutarea Împărăției se realizează prin întrajutorare, prin milostenie, iubirea aproapelui și împlinirea voii lui Dumnezeu. Împărăția se află acolo unde nu este egoism. Toți suntem fiii lui Dumnezeu și față de fiecare dintre noi Dumnezeu își îndreaptă atenția în mod egal prin purtarea Sa de grijă. Sfântul Clement Romanul ne învață: „Ziua și noaptea să vă luptați pentru binele tuturor fraților… să nu vă căiți pentru nici o binefacere. Fiți gata pentru tot lucrul bun”. Iar Sfântul Barnaba spunea: „Aveți împrejurul vostru oameni cărora puteți să le faceți bine. Nu încetați a-l face”.
La final, pericopa se încununează cu o concluzie: raportul dintre cele spirituale și cele materiale nu este acela de excludere a unora sau altora, ci de întâietate a bunurilor spirituale asupra materiei.
Împărăția lui Dumnezeu a și venit prin Sfânta Liturghie și se va instaura deplin la sfârșitul veacurilor, iar dreptatea Lui, care nu e altceva decât bunătatea de a-L fi trimis la noi pe Fiul Său, Iisus Hristos, ca prin El, în Duhul Sfânt, să ne mântuiască, să nu o uităm nicicând. (Sursa: Ziarul Lumina)