Omul decisiv



Uneori, atunci când aflăm ce sume colosale se plătesc pentru transferarea vreunui fotbalist aflat pe val ori când se anunță salariul acestuia, pe mulți dintre noi îi cuprinde fie nedumerirea, fie revolta, ambele oarecum justificate dacă le comparăm cu sumele derizorii vehiculate la noi în aceleași situații. În unele cazuri, da, se plătește cât nu face „marfa”, cazul cel mai edificator fiind cel al lui Pogba, recordmanul mondial al unei sume unice plătite pentru transfer, adică 130 de milioane de euro. Dincolo de jumătatea sezonului în care a debutat la Manchester United, Pogba nu justifică prin mai nimic investiția, cum de fapt nici în naționala Franței nu a pârjolit locul, și e greu de presupus că o va face cândva. Tot la Man United, simultan cu Pogba, a venit și Zlatan Ibrahimovici, probabil cel mai spectaculos fotbalist din istoria acestui sport, având vârsta cam cu un deceniu mai mare decât a lui Pogba. Zlatan deține și el un record mondial pe piața transferurilor, suma totală a vânzării sale către numeroase cluburi (tot unul și unul, niciodată din linia a doua) fiind, dacă țin eu bine minte, în jurul a 400 de milioane de euro! Diferența dintre cei doi, dincolo de cea de vârstă, e la eficiență: Zlatan a marcat de 27 de ori în acest sezon, Pogba doar de 5. Zlatan este ceea ce se numește omul decisiv, golurile sale aducând deocamdată un prim trofeu, Cupa Ligii, în finala căreia a înscris de două ori, golul de 1-0 chiar la început, iar apoi și pe cel de 3-2, aducător de trofeu. În principiu, omul decisiv ar trebui să existe la oricare echipă, oriunde în lume, deci și la noi. Repede: puteți numi un jucător român în activitate căruia să i se potrivească titulatura asta? Hai, nu-mi ziceți Raul Rusescu, că nu discutăm despre rezervele din Turcia. Nici despre alea din Belgia, adică Stanciu. Aaa, Gică Hagi!? Păi, vă întrebasem despre jucători în activitate, nu despre jucători în viață, că mai e și Sorin Cîrțu, mai este și Răducioiu. Pe scurt: de unde naiba mari rezultate și victorii de poveste, dacă în tot fotbalul nostru nu există măcar un singur jucător despre care, când e pe gazon, să poți spune că „face diferența”, că e cu adevărat omul decisiv? Sau, altfel spus, că face toți banii?



Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Istorii ițcănene (1)