Omul de la gaze

Apăsăm telecomanda televizorului și plouă cu producții cinematografice despre al Doilea Război Mondial – jucate, deseori fals, de Bruce Willis sau de Tom Hanks – fără să știm prea multe despre filmele artistice realizate în Germania nazistă, înainte de război și-n timpul lui.
Pe vremea celui de-al Treilea Reich, s-au turnat 1.100 de filme artistice „made in Deutschland”, dintre care – hidoasă ironie – peste 500 au fost comedii. Indiscutabil, cea mai scabroasă faimă poate fi atribuită peliculei „Evreul Suss” (în regia lui Veit Harlam), despre care Goebbels – ministrul Propagandei – nota cu delicatețe în faimosul său jurnal: „O operă antisemită, foarte pe placul inimii noastre”.
Așa află omul să însetatul de sânge Goebbels avea, printre altele, o inimă, păstrată conform normelor naziste, la loc întunecos și rece.
Filmul „Evreul Suss” și-a atins din plin scopul propagandistic pentru care a fost creat. În timpul reprezentațiilor și după ieșirea din sălile de spectacol, se încingeau manifestații spontane antisemite, zbierându-se lozinci mobilizatoare și radicale, precum: „Spânzurați-i pe toți!” și „Afară cu jidanii din Germania!”. Chiar și spectatorul Himmler a găsit filmul atât de instructiv, încât a ordonat întregului Gestapo (temuta poliție a lui Hitler) să-l savureze și să-l digere pe îndelete.
***
Dar, de departe, cea mai cinică metaforă a cinematografiei din acei ani zbuciumați o reprezintă filmul „Omul de la gaze”. O realizare de artă ce s-a clădit în jurul unui banal funcționar care citea contorul de gaze din apartamentul clienților, bătând apropouri străvezii în direcția situației amuzante din lagărele de concentrare. Să te strici de râs și alta nu!
Se recunoaște cu obiectivitate că o mare cantitate a cinematografiei ordonate de Adolf Hitler reprezintă artă din cea mai pură. Iar pentru artă, pentru sacralitatea ei, regizorii Reich-ului au mai apelat – însă doar când n-au avut încotro – la câte un compromis.
De pildă, la unul dintre filme, s-a apelat pentru figurație la numeroși țigani – pare-se că pe-atunci nu existau romi – selectați după diferite criterii, dintr-un lagăr de concentrare nazist.
Se-nțelege că, după isprăvirea filmărilor artiștii țigani au revenit în lagăr, unde îi aștepta nerăbdător „Omul de la gaze”.