Cunoscutul om de afaceri sucevean Mihai Ungurașu a murit în urma unui infarct miocardic, în cursul zilei de sâmbătă, la București, unde se afla pentru afaceri.
Patronul firmei Remcet, tată a doi băieți, și-a dat ultima suflare la vârsta de 56 de ani.
Aseară, trupul neînsuflețit al afaceristului urma să fie adus la Suceava.
Mihai Ungurașu s-a făcut cunoscut atât pentru numeroasele afaceri pe care le-a derulat de-a lungul anilor, în diferite domenii de activitate, cât și pentru implicarea sa, ca sponsor, în manifestări culturale, fiind un susținător al majorității artiștilor suceveni.
Ungurașu, de profesie inginer, a derulat afaceri în domeniul construcțiilor, imobiliar, domeniul instalațiilor mecanice, termotehnice, sanitare și al construcțiilor industriale și civile, a făcut comerț cu aparatură medicală și a pus bazele unui shopping center la Vatra Dornei.
Mihai Ungurașu și-a deschis chiar și un restaurant în zona pieței agroalimentare „Geoge Enescu” din municipiul Suceava – „La Mișu”, local în care erau găzduite mare parte din evenimentele culturale la care a acceptat să contribuie financiar.
„Era un personaj pitoresc, plin de umor. Un neconvențional sută la sută. Un personaj unic în viața Sucevei. Multe dintre manifestările culturale sucevene au avut măcar un strop din sufletul lui”, ne-a mărturisit scriitorul Ion Drăgușanul.





