Controverse

Omul de afaceri Iacov Plămadă a ajuns într-un centru de carantină cu toată familia. Au plecat acasă după ce au primit acordul DSP Suceava



Omul de afaceri Iacov Plămadă a ajuns într-un centru de carantină cu toată familia. Au plecat acasă după ce au primit acordul DSP Suceava
Omul de afaceri Iacov Plămadă a ajuns într-un centru de carantină cu toată familia. Au plecat acasă după ce au primit acordul DSP Suceava

Omul de afaceri Iacov Plămadă a fost protagonistul unui episod cel puțin bizar. Acesta a avut un conflict cu Poliția Rădăuți în momentul în care a încercat să părăsească imobilul în care fusese dus pentru a sta în carantină. Totul s-a petrecut joi după-amiază, iar între timp Iacov Plămadă, soția acestuia și fiul de 20 de ani au fost trimiși la autoizolare la domiciliu.
Omul de afaceri spune că pe data de 13 martie s-a întors din Germania, de la Memingen, și a aterizat pe Aeroportul ”Ștefan cel Mare” Salcea și că nu avea nici un fel de interdicție.
”Localitatea din care am venit nu se afla în zona roșie și care nu era semnalizată la acea dată cu infectare COVID-19. În plus, noi nu eram pe lista DSP Suceava pentru că nu suntem bolnavi. Chiar și așa, marți au venit polițiștii la noi acasă și ne-au ridicat și ne-au dus cu forța la Casa Vatra în carantină. Aici, riscul de a ne infecta era foarte mare deoarece sunt cel puțin 10 persoane aduse din zona Lombardia – Italia. Frica de a nu ne infecta era foarte mare, așa încât am trimis adrese la DSP Suceava și ni s-a comunicat că putem merge acasă, în autoizolare pentru o perioadă de 14 zile. Chiar dacă aveam acea adresă de la DSP, cei care păzeau hotelul nu au vrut să ne lase să plecăm și de aici au apărut discuții contradictorii și tensiuni. Precizez că nu am agresat pe nimeni și nu am distrus nimic”, a precizat Iacov Plămadă.
Versiunea Poliției
Poliția are o versiune un pic diferită și susține că familia Plămadă a fost dusă în centrul de carantină din Rădăuți pentru că nu ar fi respectat autoizolarea la domiciliu.
”La data de 26.03.2020, în jurul orei 17.11, Poliția municipiului Rădăuți a fost sesizată telefonic cu privire la faptul că două persoane, una de 51 ani și alta de 20 ani, au forțat și provocat distrugeri la ușa de acces în incinta unui motel din municipiul Rădăuți. Ulterior, cei doi au părăsit incinta motelului împreună cu o persoană de sex feminin. Cei trei erau introduși în carantină de către polițiști pentru că în cursul zilei de marți nu respectaseră măsura autoizolării la domiciliu. La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți – Biroul Ordine Publică, ocazie cu care în fața motelului menționat au fost identificați cei trei. Întrucât la sosirea organelor de poliție bărbatul de 51 de ani se manifesta agresiv s-a procedat la încătușarea acestuia. Cei trei au prezentat organelor de poliție prezente la fața locului, pe telefonul mobil, adresa cu nr. 8433 din 26.03.2020 emisă de către Direcția de Sănătate Publică Județeană Suceava, prin care se comunica faptul că nu prezintă simptomatologie și nu necesită măsura carantinării, motiv pentru care se recomandă deplasarea la domiciliul lor pentru a putea sta în autoizolare pentru 14 zile, timp în care vor fi supravegheați de către organele competente. Totodată, adresa preciza faptul că familia Plămadă urmează să ia legătura cu medicul de familie pentru monitorizare în această perioadă. Cei trei au fost escortați la domiciliu, unde li s-a pus în vedere să respecte prevederile adresei cu nr. 8433 din 26.03.2020 emisă de către Direcția de Sănătate Publică Județeană Suceava”, se arată în comunicatul IPJ Suceava.
Administratorul motelului a depus plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii de „distrugere”, fără a preciza însă valoarea pagubelor.



Recomandări