Curtea de Apel București a decis, joi, să îl condamne pe omul de afaceri Gabriel Popoviciu la nouă ani de închisoare în dosarul privind tranzacționarea la un preț subevaluat a unui teren de 224 de hectare de la Universitatea de Științe Agronomice București, hotărârea nefiind definitivă, informează Mediafax.
„Dispune ca inculpatul Popoviciu Gabriel-Aurel să execute pedeapsa de 7 ani închisoare, pe care o sporește cu 2 ani, în final, inculpatul executând 9 ani închisoare. (…) Deduce din pedeapsa aplicata inculpatului durata reținerii de 24 de ore de la data de 24 martie 2009 la data de 25 martie 2009”, se arată în decizia Curții de Apel București.
În același dosar, Ioan Niculae Alecu, rector al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București (USAMV) la data comiterii faptelor a fost condamnat la șase ani de închisoare.
Ilie Cornel Șerban, director al Direcției Generale de Informații și Protecție Internă din MAI la data presupuselor fapte, a fost condamnat la doi ani și șase luni de închisoare iar Petru Daniel Pitcovici, șef al Diviziei Operațiuni din cadrul Direcției Generale Anticorupție la data comiterii faptelor, la doi ani de detenție.





