Un tânăr om de afaceri din municipiul Suceava, Florin Andronic, în vârstă de 36 de ani, a contribuit cu 60.500 de lei la achiziționarea unei autoșenilate pentru intervenții, împreună cu Fundația SMURD. Costul unui astfel de vehicul este de 40.000 de euro, iar de ieri județul Suceava are două, cel de-al doilea fiind achiziționat, potrivit prefectului de Suceava, Florin Sinescu, prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) EURONEST.
Florin Andronic este managerul companiei de transport ANASPED SRL Suceava și a decis să contribuie la achiziționarea unei autoșenilate care să intre în dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Bucovina” Suceava după ce, anul trecut, județul nostru a împrumutat un vehicul de acest tip pentru intervenții. „Nimeni nu face nimic în țara asta, toți așteaptă. Dacă tot ne oferă minunații noștri guvernanți posibilitatea să direcționăm bani din impozitul pe profit, am hotărât să fac ceva după puterile mele. Decât să ajungă banii în sacul comun de la guvern și să nu știi ce se întâmplă cu ei, mai bine așa. Văd și eu prioritățile, nevoile și fac ce îmi permite legea”, ne-a declarat, ieri, Florin Andronic.
Centrul de Plasament „Speranța” a beneficiat de asemenea de sprijin din partea lui Florin Andronic
Omul de afaceri nu este la prima implicare în viața comunității. Anul trecut, a cumpărat paturi pentru toți cei 50 de copii de la Centrul de Plasament „Speranța” și combinezoane pentru angajații SMURD Suceava, iar în acest an, la „Speranța” a donat plăpumi și pături pentru toți copiii, iar angajaților SMURD- echipament de iarnă. Suma alocată sponsorizărilor în 2014 este de 20.000 de euro. Numai pentru ISU și SMURD sponsorizarea de la compania lui Florin Andronic este de 75.000 de lei. „Fiecare om de afaceri din Suceava și din țară poate face ce am făcut eu, fără prea mare efort. Trebuie doar să vrea”, a mai spus Florin Andronic.
Cele două autoșenilate care se află de ieri în dotarea ISU vor fi repartizate la Suceava și Rădăuți. Prefectul Sinescu a adresat mulțumiri publice atât Fundației SMURD, cât și omului de afaceri Florin Andronic.
Remarcabil
Omul de afaceri Florin Andronic a contribuit, alături de SMURD, la cumpărarea unei autoșenilate pentru județul Suceava
