Omul de afaceri Florian Walter, trimis în judecată de DIICOT pentru delapidarea clubului U Cluj



Omul de afaceri Florian Walter a fost trimis în judecată de DIICOT fiind acuzat de delapidarea FC Universitatea Cluj SA, alături de el fiind cercetați pentru constituire a unui grup infracțional organizat și Daniel Capră, finanțatorul FC Petrolul Ploiești, Ioan Mărgean și Nicolae Marius Adrian, scrie Mediafax. „Prin actul de sesizare s-a reținut că în cursul anului 2012, în timp ce deținea calitatea de director general și acționar majoritar în cadrul FC Universitatea Cluj SA, inculpatul Walter Florian a inițiat și constituit un grup infracțional organizat împreună cu inculpații Mărginean Ioan și Capră Daniel, grup care a fost sprijinit și de către inculpatul Nicolae Marius Adrian, și care a avut ca scop realizarea unui plan infracțional prin care, în urma comiterii unei infracțiuni de delapidare în dauna FC Universitatea Cluj SA, urmau să fie obținute în mod ilicit beneficii materiale pentru FC Petrolul Ploiești SA, club în care inculpatul Walter Florian avea un interes direct, deoarece deținuse calitatea de administrator și președinte al Consiliului de Administrație”, transmite DIICOT printr-un comunicat de presă.



Recomandări

Dosarul Romgaz, trimis în judecată de DIICOT. Adriean Videanu și Ioan Niculae, printre inculpați

Petrolul, Rapid, CFR, U Cluj, Oțelul, Ceahlăul și FC Brașov, depunctate de Comisia de Licențiere

Patronul Petrolul Ploiești Nicolae Capră și soția sa, cercetați în dosarul în care e vizată Romprest