Carieră cât o viață

Omul care a adunat aproape jumătate de secol în bucătăria restaurantelor din Suceava



Constantin Pentilescu a decis că este timpul să se retragă
Constantin Pentilescu a decis că este timpul să se retragă

Aproape jumătate de secol de muncă în domeniul alimentației publice, ca bucătar în restaurantele Sucevei, din care ultimii 25 de ani s-au confundat cu Restaurantul Nistru din Suceava. Acesta este, într-o frază, Constantin Pentilescu, nea Costică pentru apropiați. A decis să se retragă la finele anului trecut, la vârsta de 64 de ani, iar odată cu retragerea sa a intrat în istorie și restaurantul Nistru, proprietatea sa.
Spațiul a fost închiriat firmei care deține lanțul Profi, astfel că localul este de acum încolo doar prilej de nostalgii pentru cei care au lucrat sau au petrecut acolo la nunți sau cumetrii.
Cum se făcea o școală profesională la finele anilor ’60 ai secolului trecut
Constantin Pentilescu ne-a vorbit despre vremurile în care și-a început cariera, care erau foarte diferite de cele de astăzi. Originar din satul Părhăuți, comuna Todirești, a dat examen pentru a urma Școala Profesională Comercială de la Iași. Era în 1969 și își aduce aminte că a fost un examen greu, cu mai mulți candidați pe un loc. Așa era pe atunci, școala profesională însemna cu totul altceva.
„Am intrat la școala profesională pe 15 septembrie 1969 și imediat am fost băgat în practică, și nu orice practică, ci de opt ore pe zi. Am fost repartizat la restaurantul Suceava, unde am început să lucrez efectiv în bucătărie. Dacă nu te prezentai la practică erai exmatriculat”, a rememorat vremurile de acum aproape jumătate de secol bărbatul.
De la tăiat zarzavatul până la titlul de maestru în arta culinară
Practic, din 1969, încă din perioada școlii, a început să lucreze în bucătărie și nu a mai luat pauză, inclusiv în armată fiind bucătar.
„La început curățam și tăiam zarzavat, era prima treaptă, înainte de ajutor de bucătar. Am trecut toate treptele, bucătar 1, bucătar 2 și bucătar 3, apoi bucătar specialist”.
A urmat apoi Liceul Economic în domeniul contabilitate și comerț
A avut și șansa de a face o specializare în Germania Democrată, prin Ministerul Comerțului, de unde a obținut o diplomă de șef bucătar. Constantin Pentilescu a lucrat în restaurantele din Germania timp de 6 luni.
În 1986 a obținut și titlul de maestru în arta culinară.
În anii din perioada comunistă a lucrat în cea mai mare parte a timpului la restaurantele Bistrița, Brădet și Siretul, toate din Suceava.
Tot în acea perioadă, timp de zece ani, a lucrat, în perioada verii, și în bucătăriile marilor restaurante de pe litoralul românesc.
A preluat Nistru de la înființare, ca șef de sală, apoi a cumpărat afacerea
Din 1992, viața lui Constantin Pentilescu s-a confundat cu restaurantul Nistru. Atunci, în 1992, a fost repartizat la Restaurantul Nistru.
„Tot atunci s-a dat și blocul în folosință, am fost repartizat ca șef de unitate de la întreprinderea SC Cetatea, de care aparțineam”, ne-a povestit acesta despre vremurile de tranziție de după căderea regimului comunist.
Cinci ani mai târziu, în 1997, Constantin Pentilescu a preluat restaurantul în locație de gestiune, cumpărând afacerea.
Au urmat douăzeci de ani în care Pentilescu a fost manager neîntrerupt al afacerii „Nistru”.
„Eu nu am fost doar un patron, eu am lucrat efectiv, inclusiv în bucătărie când era nevoie, nu am avut un șef de unitate”, ne-a povestit bărbatul.
Amintiri din perioada în care sezonul de nunți era tot timpul anului
„La orice nuntă am fost aici, nopți la rând. Au fost ani foarte grei. Sezonul era tot anul… Am avut ani când aveam peste 50 de nunți, aproape tot anul, și în post erau cei de alte confesiuni care făceau nuntă. Vara începeam joia cu banchete, vinerea aveam cumetrii, iar sâmbăta și duminică erau nunți’, ne povestește omul care a ajuns, cu oarece nostalgie, și la momentul încheierii carierei.
Omul care ieșea cu tortul miresei
Constantin Pentilescu va rămâne în amintirea multor miri ca omul care a intrat în sală, la petrecerea lor, cu tortul miresei:
„Ieșeam cu o flacără în față, cu ospătarii în spate, tortul miresei îl scoteam eu cam la fiecare nuntă, era obositor, dar asta mi-a fost meseria și mi-a plăcut ce am făcut”, povestește bărbatul.
Acest mic moment artistic era stabilit dinainte cu mirii, iar Constantin Pentilescu ținea mult la el, chiar dacă asta însemna uneori nopți la rând nedormite și oboseală accentuată acumulată.
Restaurantele, bătute de malluri
Ca orice patron de unitate de alimentație publică a avut și el probleme cu forța de muncă, deși a avut și personal care a ieșit la pensie odată cu el. Doi angajați au lucrat alături de el, la Nistru, din 1992 și până la finele anului trecut.
Omul cu aproape 50 de ani de carieră în spate nu vede un viitor strălucit pentru restaurantul clasic.
„Oamenii, mai ales tineretul, s-au învățat să mănânce repede și nesănătos, or poate noi, cei de vârsta noastră, să fim depășiți…. nu știu ce să zic….”.
Acesta a remarcat că afacerile cu restaurante sunt la pământ, mai ales în weekenduri, când ar trebui să fie cel mai mare flux de clienți.
„Toată lumea s-a învățat să meargă să mănânce la malluri, sâmbăta și duminica bate vântul prin restaurante”, spune suceveanul.
Stâlpii interiori au fost marea problemă la Nistru
Și pe partea legată de nunți, concurența s-a diversificat enorm în ultimii ani.
„Au fost perioade foarte bune, de aceea am tot extins Nistru, problema a fost însă cu stâlpii interiori, mai ales după ce în oraș au apărut foarte multe săli de nunți, cele mai multe, hale pentru nunți, cum le zic eu. Veneau mirii la negocieri și mă întrebau dacă nu pot scoate stâlpii… glumeam că seara îi dau jos și după nuntă îi pun înapoi….”, spune bărbatul. Pentru că restaurantul s-a aflat sub un bloc, a avut probleme și cu locatarii, nemulțumiți de gălăgie, pe care le-a rezolvat însă treptat prin investițiile pe care le-a făcut pentru izolarea fonică a spațiului. Cu stâlpii însă, care fac parte din structura de rezistență a întregii clădiri, nu s-a putut pune problema să facă ceva.
Punct final al carierei
Având în vedere că a ajuns în prag de 65 de ani, iar sănătatea nu mai are cum fi la fel ca acum douăzeci de ani, Constantin Pentilescu a decis că este momentul să se retragă, mai ales că poate trăi liniștit din chiria pentru spațiul cedat lanțului Profi.
Constantin Pentilescu a ținut să le mulțumească numeroșilor clienți pe care i-a avut de-a lungul timpului, dar și să le ceară scuze celor care au fost și nemulțumiți de servicii măcar o dată.


Constantin Pentilescu, în anii tinereții, tot în uniformă de bucătar
Constantin Pentilescu, în anii tinereții, tot în uniformă de bucătar
Cu tortul miresei, o tradiție perpetuată ani la rând
Cu tortul miresei, o tradiție perpetuată ani la rând
Colectivul de la deschiderea Restaurantului Nistru
Colectivul de la deschiderea Restaurantului Nistru
Omul care a adunat aproape jumătate de secol în bucătăria restaurantelor din Suceava
Omul care a adunat aproape jumătate de secol în bucătăria restaurantelor din Suceava
Omul care a adunat aproape jumătate de secol în bucătăria restaurantelor din Suceava
Omul care a adunat aproape jumătate de secol în bucătăria restaurantelor din Suceava
Constantin Pentilescu a decis că este timpul să se retragă
Constantin Pentilescu a decis că este timpul să se retragă


Recomandări

Gabriela și Ion Drăghici, artiști plastici cu un stil și o abordare artistică distinctă, au expus pentru a doua oră la Suceava

Gabriela și Ion Drăghici, artiști plastici cu un stil și o abordare artistică distinctă, au expus pentru a doua oră la Suceava
Gabriela și Ion Drăghici, artiști plastici cu un stil și o abordare artistică distinctă, au expus pentru a doua oră la Suceava