Tragic

Omorâtă de un șofer care a intrat în depășire

O femeie în vârstă de 35 de ani a murit după ce a fost lovită violent de o mașină al cărei șofer a intrat într-o depășire. Accidentul s-a produs luni, în jurul orei 20.30, pe DN 2E, în orașul Vicovu de Sus. Polițiștii care au efectuat cercetări la fața locului au stabilit că un tânăr de 22 de ani, Corneliu C., aflat la volanul unui autoturism marca Fiat, a intrat în depășirea unei mașini care staționa, moment în care a lovit-o pe Adriana C., din Vicovu de Sus, care se deplasa pe partea stângă a drumului. Oamenii legii urmează să stabilească dacă victima circula regulamentar.
„Conducătorul auto purta centură de siguranță, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Recomandări

Cumplit accident de circulație după ce șoferul unui microbuz a lovit un autoturism pe care l-a aruncat în fața unui tir

Arest prelungit pentru șoferul care era aproape în comă alcoolică și circula în zig-zag pe șoseaua de centură a Sucevei

Un șofer în vârstă de 19 ani a călcat accelerația prea tare, iar BMW-ul în care se mai aflau trei prieteni s-a oprit într-un cap de pod

Patru tineri au ajuns la spital după ce mașina cu care circulau a intrat într-un cap de pod
Patru tineri au ajuns la spital după ce mașina cu care circulau a intrat într-un cap de pod