Tragic

Omorât și abandonat în drum de un șofer necunoscut



Un bătrân în vârstă de 65 de ani, din Neamț, și-a găsit sfârșitul în mod tragic în județul Suceava, fiind omorât și abandonat în drum de un șofer rămas încă necunoscut. Duminică seara, la ora 21.00, poliția a fost anunțată că un bătrân zace fără suflare pe marginea drumului DN 2 E, în zona din apropierea centrului comunei Cornu Luncii. Victima prezenta leziuni specifice unui accident rutier, fiind găsită decedată. În urma verificărilor s-a stabilit că bărbatul accidentat mortal se numește Eugen Hogea, are 65 de ani, este din Neamț, și rătăcea de ceva timp pe la mănăstirile din zonă. Despre șoferul care l-a lovit (accidentul s-a produs în jurul orelor 20.45), se știu foarte puține, urmele lăsate de mașină fiind cât se poate de „subțiri”. Imediat după producerea accidentului, șefii Serviciului de Poliție Rutieră Suceava s-au deplasat la fața locului, ancheta întinzându-se până în seara zilei următoare. Deoarece se pare că nu au existat martori ai accidentului, iar indiciile care ar putea duce la identificarea mașinii implicate în accident nu prea există, polițiștii sunt în alertă maximă, temându-se să nu-l scape pe autor. Un caz asemănător s-a înregistrat în august 2006, când un individ a dat cu mașina peste un tânăr și l-a abandonat în mijlocul drumului. În acest caz totul s-a petrecut pe DN 17, la ieșirea din municipiul Suceava spre Stroiești. Și atunci indiciile au fost aproape inexistente, cauză din care autorul accidentului nu a fost identificat nici până în ziua de azi.



Recomandări

Ofensivă a Poliției Suceava față de șoferii băuți și fără permise. Rețineri una după alta și două mandate de arestare pentru 30 de zile

Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa
Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa

O femeie însărcinată și socrul ei, de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir

O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir
O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir