Omor la Gura Humorului



Pe vremea cînd plopul făcea pere, Guvernul soțului doamnei Năstase făcea săli de sport adevărate, și când găinile de la Cornu făceau nenumărate ouă, Octav Cozmîncă făcea propuneri indecente. Actualul senator PSD de Suceava le cerea membrilor PD care doresc să facă, cu adevărat, politică social-democrată, să se înscrie în PSD. Visul de aur al domnului Cozmîncă nu s-a îndeplinit din cauză că unii erau pediști convinși, alții erau, de facto, membri PSD, iar unii așteptau să vadă dacă alegerile generale le va băga ceva în traistă. Până la urmă tot răul spre bine, fiindcă ce s-ar fi întâmplat dacă n-ar fi avut cine să ducă mai departe societatea social-democrată de cumetrie multilateral dezvoltată? Dormi liniștit, domnule Cozmîncă, pentru că PD-ul lucrează pentru tine și pentru colegii dumitale, care vă veți putea întoarce liniștiți la putere, cu prima ocazie.
Concursul de ocupare a postului de șef al Direcției de Sănătate Publică Suceava a fost câștigat detașat de directorul Spitalului de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc. Asta spre profunda nemulțumire a conducerii județene a PD, care-ar fi vrut înscăunarea Mariei Popp, fosta directoare a Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc. Președintele PD, Eugen Uricec, și-a exprimat public dezamăgirea în legătură cu faptul că protejata partidului a fost înfrântă, în loc să învingă. Domnul Uricec nu s-a sfiit nici să spună că i-a zis ministrului PNL al Sănătății, Eugen Nicolăescu, ce îl doare. Șeful PD-ului a mers cu pâra la purtătorul de cuvânt al PNL (ăla care, pe vremea opoziției, critica PSD-ul că-i corupt și că are apucături totalitare până-i dădea sângele pe nas) în pauza întâlnirii dintre liderii PNL și PD și șefii filialelor Alianței din zona Moldova, care-a avut loc la Gura Humorului. Așadar, șefii, șefuții și șefușorii adunați grămadă în orașul care, an de an, găzduiește festivalul „Umor la Gura Humorului”, au discutat, așa cum era de așteptat, despre modalitățile de lucru pentru ca șoldovenii, cimișorenii, gorjienii, bucureștenii și ceilalți rumâni să trăiască bine. Da, dar nu toți odată pentru că nu-i loc, ci doar reprezentanții lor pe care i-au votat. Așadar, șefii Alianței s-au întâlnit la Humor și pentru a omorî democrația.
Chiar dacă domnul Paziuc se prezintă zilnic la noul serviciu, acesta încă n-a primit ordinul de numire care zace nesemnat în biroul cavalerului dreptății și adevărului, Eugen Nicolăescu. PD-ul susține că în cadrul negocierilor politice s-a convenit ca postul de conducere din cadrul DSP Suceava să-i revină. Dar, ce, județul Suceava e tarlaua PD-ului? Nu înțeleg de ce Alianța se fandosește atâta și încearcă să ne prostească cu concursurile lor aranjate cu tot. Nu pricep de ce dracu’ nu se fac direct numiri, așa cum se întâmpla în timpul PCR-ului, însă nu și pe vremea PSD-ului. Măcar pesediștii știau să aranjeze un examen și nu făceau atâta circ. Dacă PD-ul n-a vrut să se verse în PSD n-a avut de unde să învețe cum se fac lucrurile serioase, iar acum a ajuns să se facă de râs.