Omilia 37 a Sfântului Grigorie Palama despre Adormirea Maicii Domnului

12. Cine poate să scrie un cuvânt despre frumusețea ta cea plină de strălucire, Maica lui Dumnezeu, Fecioară, căci nu este cu putință să afle hotar cunoștința ta prin cugete sau cuvinte, fiindcă toate covârșesc și cuget și cuvânt. Este doar îngăduit să te cântăm pe tine cea care ne primești cu iubire de oameni. Căci tu ești lăcaș a toate harurile și plinirea a toată bunătatea și toată frumusețea, chip și icoană însuflețită a tot binele și a toată bunătatea, ca una care singură te-ai învrednicit a primi întru tine harurile Duhului Sfânt. Și avându-L sălășluit în pântecele tău în chip de negrăit pe Cel întru care se află comorile tuturor harurilor, pentru El te-ai făcut cort în chip de neînțeles. Iar acum de aici te-ai sălășluit de la moarte la nemurire. Și pe drept te-ai mutat de la pământ la cer ca să fii împreună cu El sălășluită în corturile cele supracerești. Și acolo rămânând la moștenirea ta și prin rugăciunile cele neadormite, pururea ceri milă de la El pentru toți.
13. Căci cu cât mai aproape este ea de Dumnezeu decât cei mai de aproape ai Lui? Astfel cu cât mai mare este mijlocirea de care s-a învrednicit Maica Domnului față de toți, și nu vorbesc numai de oameni, ci și de înseși toate ierarhiile îngerești. Căci despre aceste ordine de sus ale îngerilor mărturisește și Isaia „Și serafimii stau în cerc în jurul Lui” (Is. 6 :2) iar despre Maica Domnului iarăși David zice: „și a stătut împărăteasa de-a dreapta Ta” (Ps. 44 :11) Vedeți deosebirea de stări? De la aceasta puteți pricepe și deosebirea rânduielii de sus după vrednicie. Căci serafimii stau în jurul lui Dumnezeu, iar mai mult decât atât, lângă însuși Acela stă împărăteasa, cea care este preamărită și lăudată de însuși Dumnezeu care o mărturisește puterilor Lui și zice după cele spuse în Cântarea Cântărilor: „Ce frumoasă ești, comoara mea!” „Mai strălucitoare decât lumina, mai înfloritoare decât raiul și mai împodobită decât toată făptura cea văzută și cea nevăzută” (Cântarea Cântărilor, 4:1). Nu numai „aproape de Dumnezeu”, ci și la dreapta Tatălui șezând, adică la dreapta slavei unde a stat Hristos însuși, urcându-se la ceruri, acolo și ea a stătut acum când s-a înălțat de la pământ la ceruri. Nu numai fiindcă a dorit și a fost la rându-i dorită, mai mult decât oricare dintre făpturi, prin însăși rânduiala firii, ci și fiindcă este cu adevărat tron pentru Acela. Iar unde este Împăratul acolo se află și tronul.
14. Acest tron, și Isaia l-a văzut în soborul acela heruvimic și l-a mărturisit ca fiind „înalt și măreț” (Îs. 6:1), preînchipuind pe Maica lui Dumnezeu ca întrecând puterile cele cerești. Și pentru această pricină aduce și pe înseși puterile cele îngerești care neîncetat aduc slavă lui Dumnezeu și spun despre aceasta „Binecuvântată este slava Domnului în veac din lăcașul cel sfânt al Lui.” (Iezechiel, 3 :12). Iar Iacob Patriarhul prin taine mai presus de fire văzându-L pe El „că înfricoșat este lăcașul Lui; căci nu este El, ci sălașul lui Dumnezeu și aceasta este poarta cerului” (Fac. 28 :17). David, în altă parte, care a strâns la sine mulțimea celor mântuiți, și ca niște coarde și sunete diferite, a fost nevoit să-i unească pe toți la un loc, și pe cei de alt neam, și să-i aducă la o singură credință, armonizându-i pe toți prin această pururea Fecioară, ca să-i cânte cântare nouă și atot-armonioasă, „pomeni-voi numele tău întru tot neamul și neamul; pentru aceasta neamurile îți vor mărturisi ție în veac și în veacul veacului.”(Ps. 44: 20-21).
15. Vedeți că întreaga făptură mărturisește pe această Fecioara Maică și asta nu doar în vremurile trecute, ci în veacul veacului? Putem înțelege de aici că nu va înceta în veacul veacului să reverse bunătatea ei către toată făptura și nu mă refer numai la noi, ci și la cetele cele îngerești mai presus de fire și nematerialnice. Căci și acestea cu noi laolaltă numai prin ea se împărtășesc și se unesc cu Dumnezeu prin neatinsă ființa aceleia, precum lămurit arată Isaia. Căci l-a văzut pe Serafimul acela primind cărbunele din altarul acela nu în chip nemijlocit, ci prin clește, prin care atingând buzele profetului i-au dăruit curăție: (Is. 6, 6-7) și aceasta era cleștele din acea măreață vedenie, aceeași pe care și Moise a privit-o în taina rugului aprins care arde și nu se consumă. Cine oare nu vede că însăși Fecioara Maică este rugul acela și cleștele sau dumnezeiescul foc care nu arde pe care L-a primit Isaia, și oare nu prin aceasta este preînchipuită conceperea prin arhanghelul care-i slujea celei prin care Hristos a luat și a ridicat păcatul lumii și prin care s-a unit cu neamul omenesc, curățindu-ne pe noi prin negrăită unirea aceea. Așadar ea însăși este veriga de legătură dintre zidire și firea cea nezidită și nimeni nu are puterea de a veni la Dumnezeu dacă nu este luminat prin ea cu strălucirea dumnezeirii, ca și cu o adevărată candelă „Căci Dumnezeu este în mijlocul ei și nu se va clinti”, zice psalmistul. (Ps. 45 :5).
16. Dacă darurile sunt după măsura dragostei pentru Hristos, iar cel ce iubește pe Fiul Îl iubește prin acesta pe Însuși Tatăl ceresc și se face sălaș amândurora, care se sălășluiesc și rămân întru acesta după făgăduința cea stăpânească (Ioan, 4:21-23), cine oare Îl va iubi pe acesta mai mult decât Maica Lui? Și aceasta nu numai fiindcă este singur născut, ci și fiindcă L-a născut fără împreunare bărbătească, astfel încât dragostea ei să fie îndoită, fiind neîmpărțită cu nici un soț. Și iarăși, care mamă este mai mult iubită decât de Fiul cel unul născut care a ieșit numai din ea în chip negrăit la sfârșitul veacurilor precum mai înainte de veci a ieșit numai din Tatăl? Cum așadar nu se va înmulți cinstirea datorată celei care trăia după lege de la Acela care venise să împlinească legea? (Mat. 5 :17).
17. Așa precum numai prin ea a fost văzut coborându-Se la noi pe pământ și amestecându-se cu oamenii, rămânând nevăzut tuturor mai înainte de ea, la fel și în veacul viitor nesfârșit, orice purcedere a luminii dumnezeiești și orice descoperire a dumnezeieștilor taine și orice vedere a harismelor duhovnicești vor fi tuturor cu neputință în afara ei. Deoarece aceasta primește mai întâi plinirea Celui Ce toate plinește (Efes. 1, 23 ; 4, 10) și Care vine prin toate, cuprinzând toate, împărțind după puterea fiecăruia, după asemănarea și măsura curăției fiecăruia, astfel încât tot ea este și comoara și întâiul administrator al bogățiilor dumnezeiești.
18. Căci apoi este și această rânduială veșnică în ceruri, ca prin cele mai mari și cele mai mici să ia parte la ființa cea mai presus de ființă. Iar mai mare decât toate fără de asemănare este Maica Domnului și prin ea se împărtășesc toți câți sunt părtași lui Dumnezeu și vor fi în acest locaș necuprins toți câți Îl cunosc pe Dumnezeu. Și toți câți Îl preamăresc pe Dumnezeu și pe ea o vor preamări după Dumnezeu. Căci ea este pricina celor de mai înainte de ea și călăuza celor după ea și dătătoarea celor veșnice. Ea este subiectul atâtor profeții, începutul apostolilor, sprijinul mucenicilor, temelia învățătorilor. Ea este slava celor de pe pământ, desfătarea celor cerești, podoaba a toată făptura. Ea este începutul și izvorul și rădăcina negrăitelor bunătăți. Ea este înălțimea a toată sfințenia și desăvârșirea.
19. O, Fecioară dumnezeiască și de-acum cerească, cum voi mărturisi toate câte le ai? Cum te voi preaslăvi cu laudă pe tine care ești vistierie a slavei? Și numai pomenirea ta îl sfințește pe cel aflat în nevoi, și numai cea mai mică tindere spre tine face mai strălucitoare mintea, ridicând-o către înălțimea cea dumnezeiască. Prin tine se limpezește ochiul minții; prin tine se luminează duhul nostru, la venirea Sfântului Duh. Căci te-ai făcut vistiernică și cuprindere a tot harul, dar nu ca să le ai la tine, ci pentru ca pe toate să le umpli de harul tău. Căci ești vistieria nesecată a atâtor comori pe care le păstrezi doar pentru ca să le împarți. Căci pentru ce oare ar fereca cineva o fericire ce niciodată nu se împuținează?
20. Revarsă cu îmbelșugare darul tău către tot poporul tău, clerului împarte mila ta și harul tău, Stăpână. Dă-ne nouă dezlegare din chinurile care ne stăpânesc. Vezi, Stăpână, că suntem covârșiți de câte și mai câte, de ale noastre proprii și de cele străine, de cele dinafară și de cele dinlăuntru. Pe toate le întoarce spre bine cu puterea ta, pe cei dinlăuntru și de același neam îi îmblânzește cu dragoste unii către alții, iar pe cei din afară, asemenea cu fiarele cele sălbatice care ne împresoară, după dreptate, îi depărtează. Așază în locul patimilor noastre ajutorul și vindecarea ta, împărțind trupurilor și sufletelor noastre belșugul de har cel prea îndestulător către toți. Dacă noi nu înaintăm în virtute, lucrează tu ca noi să ne facem mai în măsură și astfel mai vrednici să fim mântuiți prin harul tău. Și învrednicește-ne ca să slăvim pe Cel Care pentru noi din tine a luat trup, Cuvântul cel din veac împreună cu cel fără de început al Său
Părinte, și cu de viață făcătorul lui Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. (Sursa: doxologia.ro)