Omilia 37 a Sfântului Grigorie Palama despre Adormirea Maicii Domnului

6. Așadar pentru aceasta și moartea ei de viață purtătoare a fost mutare la viață cerească și nemuritoare. Iar pomenirea acesteia este sărbătoare plină de bucurie și lauda întregii făpturi, nu numai pentru că S-a reînnoit pomenirea minunilor Maicii Domnului, ci se adaugă la acestea și minunea comună și nouă a adunării sfinților Apostoli din toate neamurile la preasfânta ei înmormântare, și cântările acelea de Dumnezeu insuflate și de Dumnezeu descoperite, slujirile îngerești, corurile și liturghiile îngerești și ale Apostolilor. Sfinții Apostoli au petrecut-o, au urmat-o, au conlucrat și s-au împotrivit împreună răutății, au ajutat și au fost ajutați și împreună au slujit și cântat, cu toată puterea, cu cei care pururea preamăresc trupul acela de viață începător și de Dumnezeu dăruit, tămăduirea mântuitoare a neamului nostru, lauda întregii făpturi. Sfinții Apostoli, luptând și împotrivindu-se în ascuns și stând împotriva prigonitorilor evrei, care cu brațul și cu hula se ridicau împotriva ei și a lui Dumnezeu, au preaslăvit acest trup la care însuși Domnul Savaot și Fiul pururea Fecioarei acesteia, în chip nevăzut, au fost de față și i-au adus cinstire Maicii Domnului la obștescul sfârșit. Și a primit în dumnezeieștile mâini și duhul cel purtător de Dumnezeu al Maicii lui Dumnezeu, prin Care și cu Care trupul însoțindu-se spre viețuire veșnică, s-a mutat la sălașul cel ceresc, precum se cuvenea și era potrivit cu aceasta de la început și până acum.
7. Căci au fost mulți cei ce din veac au dobândit dumnezeiasca bunăvoire, slavă și putere, precum spune și David, „Iar eu am cinstit foarte pe prietenii Tăi, Dumnezeule, și foarte s-a întărit stăpânirea lor și-i voi număra pe ei și mai mult decât nisipul se vor înmulți” (Ps. 138, 1-18). Și „mulți au dobândit bogăție și multe fete s-au dovedit harnice, dar tu le-ai întrecut pe toate.” (Pildele lui Solomon, 31:29), atât cât a fost cu putință să spună. Căci singură stând între Dumnezeu și întreg neamul omenesc, L-a făcut pe Dumnezeu Fiul Omului, pentru ca fii ai lui Dumnezeu să-i facă pe oameni, pământul, cer și omenirea a îndumnezeit-o. Și singură între toate femeile, Maică a Domnului, a născut cu firea, mai presus de fire, pe Dumnezeu, fiind, prin nașterea ei negrăită, împărăteasă a făpturii celei din lume și celei mai presus de lume. Și astfel înălțându-i pe cei supuși ei, prin ea, și i-a făcut pe cei supuși ei ucenici cerești în loc de pământești. Iar ea însăși s-a împărtășit de cea mai bună virtute și de cea mai înaltă putere, a fost învrednicită de ungerea cea din ceruri prin Duhul Sfânt, fiind rânduită cea mai înaltă între cele înalte și împărăteasă preafericită a neamului fericiților aleși.
8. Iar acum are cerul cuvenit sălaș, fiindcă prin ea a venit împărăția, la care s-a mutat de la pământ astăzi, și șade de-a dreapta împăratului a toate în haină aurită și preaînfrumusețată după spusa profetului psalmist cu privire la ea. „Cu haină aurită” (Ps. 44 :11) vei cugeta trupul acela de Dumnezeu strălucit, preaînfrumusețat de felurimi de virtuți; căci numai ea are loc în cer cu trupul cel preaslăvit de Dumnezeu, împreună cu Fiul Său. Căci nu a ținut până la sfârșit pământul și mormântul și moartea trupul cel începător al vieții și primitor de Dumnezeu, sălaș ceresc și mai desfătat decât cerul cerurilor. Căci dacă un suflet care a dobândit harul, este sălaș al lui Dumnezeu și către ceruri urcă atunci când este dezlegat de cele de aici, precum și s-a făcut prin multe arătat și precum credem, cum oare nu va fi înălțat de la pământ la ceruri tocmai trupul care nu numai că a primit în sine pe însuși Fiul Lui Dumnezeu cel Unul născut și mai înainte de veci, izvorul cel pururea curgător al harului, ci I-a și dat naștere? Aceea care numai de trei ani fiind, mai înainte ca Pruncul cel ceresc să se sălășluiască în ea și să îmbrace trup din ea, sălășluindu-Se în Sfânta Sfintelor, fiind dăruită cu atâtea și atâtea daruri, și petrecând cu trupul mai presus de ceruri și cu adevărat mai presus de lume, va fi oare cu putință să devină pământ supunându-se stricăciunii morții? Și ce noimă ar putea avea aceasta pentru cineva care cugetă rațional?
9. Pentru aceasta, trupul care a născut astfel împreună se preaslăvește cu slava celui născut din ea, cuvenită lui Dumnezeu. Și va învia, după cântarea profetică, împreună cu Cel Care mai înainte a înviat a treia zi, Hristos, ca una care era „chivotul sfințirii Lui” (Ps. 131:8). Și s-a făcut înștiințare ucenicilor despre învierea ei din morți. Căci numai acoperămintele și giulgiurile de îngropăciune au rămas în mormânt și numai acestea au fost găsite în el de către cei ce veniseră să caute, precum și mai înainte s-au găsit la Fiul ei și Stăpânul nostru (Luca, 24 :12). Căci nu era de trebuință ca ea să petreacă în pământ chiar și numai pentru puțină vreme, precum Fiul și Dumnezeul ei a petrecut în mormânt timp de trei zile. Drept aceea, pe drept cuvânt a fost ridicată din groapă la sălașul cel mai presus de ceruri de unde iarăși, ce mărgăritare strălucitoare și ce haruri dumnezeiești au luminat până la pământ, străluminând toată suflarea de pe pământ, fiind astfel preamărită, închinată și cântată de toți credincioșii.
10. Căci precum a binevoit Dumnezeu să zidească chipul a toată frumusețea și să arate asemănarea Sa atât întru oameni, cât și întru îngeri, astfel pe Maica lui Dumnezeu, în chip preafrumos, cu adevărat, a zidit-o. Căci, îmbinând împreună pe toate câte erau dezbinate a împodobit lumea, la fel a făcut-o și pe ea o lume a tuturor bunătăților, văzute și nevăzute. Sau, mai degrabă, arătând de o unime frumusețea celor omenești cu frumusețea cea mai presus de lume a celor dumnezeiești, îngerești, a împodobit întru ea amândouă lumile, „atât lumea văzută cât și cea nevăzută”, începând lucrarea de la pământ și ajungând până la cer. Mai mult, a depășit și cerul, prin cea care astăzi din mormânt s-a înălțat la ceruri, unind pe cele de jos cu cele de sus, și cuprinzând întreaga creație cu minunile ei. Și precum, pe scurt am spus la început, că „micșoratu-te-ai pe El cu puțin față de îngeri”, faptul că a gustat moartea a făcut să crească vrednicia Maicii lui Dumnezeu față de toate celelalte zidiri, drept aceea astăzi toate îi aduc laudă și împreună îi săvârșesc slavoslovia.
11. Căci se cuvenea ca cea care a cuprins pe Cel Care pe toate le umple, însăși să covârșească toate și să fie mai presus de toate, prin virtuțile ei și prin mărimea vredniciei ei. Așadar toate virtuțile de care au avut nevoie toți cei care din veac au fost împărtășiți cu cele mai bune pentru a se face mai buni, și toate cele dăruite de Dumnezeu, pe acelea, atât oamenii cât și îngerii, le-au avut în parte, însă Maica Domnului, primindu-le desăvârșit pe toate și numai ea toate plinindu-le și numai ea pe toate covârșindu-le cum nu se poate spune, are acum faptul acesta mai presus de toate de a fi nemuritoare după moarte. Și numai ea, singură între toți cu trupul, petrece împreună cu Fiul și cu Tatăl în ceruri și de acolo izvorăște și către cei care o cinstesc pe ea, cel mai îmbelșugat har, împărțindu-l celor care tind către ea. Maica Domnului fiind discul purtător al atâtor daruri și revarsă bogăția atâtor haruri din “nemărginita ei bunătate și niciodată nu încetează să ne dăruiască nouă cele de folos și cele mai îmbelșugate haruri. Cel care privește către această mulțime și adunare a atâtor bunuri ar spune că Fecioara radiază virtutea pentru toți cei care petrec în virtute, așa cum soarele sensibil îi luminează pe cei care petrec în lumina lui. Iar dacă am aținti ochii minții noastre către Soarele care a răsărit oamenilor, mai presus de fire, din Fecioara Maria, Cel Care are toate darurile din fire, dar și mai presus de fire, precum și pe cele dobândite de ea prin har, atunci, în chip preadrept, cer ni se arată a fi Fecioara. Cu atât mai mult a dobândit belșugul tuturor bunătăților în chip dumnezeiesc și cu atât mai plină de haruri este între cei dăruiți de sub cer și cei mai presus de cer, și pe cât mai mare decât soarele este cerul, iar decât cerul, mai strălucitor este Soarele. (sursa: Doxologia.ro)