„Omenia” pune mai mult în relief nota sentimentală a umanității

„Om” este o noțiune corelativă: sunt om întrucât ești și tu om pentru mine, suntem oameni împreună. Aceasta e o calitate dată, dar și o înaltă obligație reciprocă, cea mai înaltă obligație reciprocă pentru a menține sau actualiza calitatea celei mai înalte ființe imanente, pe care o reprezentăm fiecare și cu care avem de a face.
Calitatea aceasta nu se menține și nu se actualizează printr-o comportare moleșită, ci printr-un efort continuu, care reprezintă cel mai încordat eroism moral; n-ai fost „om” când n-ai sărit în apărarea semenului tău, cu mari riscuri pentru interesele tale sau chiar cu primejduirea vieții tale.
Este evident că a fi „om” include o largă gamă de stări și de comportări, de la înțelegerea afectuoasă a greutăților și chiar a greșelilor semenului, până la cea mai lucidă intuire și severă împlinire a îndatoririlor morale față de acela.
„A fi om la locul lui” exprimă mai mult această severitate față de sine însuși în împlinirea îndatoririlor față de semenul propriu sau față de colectivitatea din care face parte. Aceasta persistă în calitatea de om, nu cade din ea.
– „Nu e un lucru ușor a fi „om”
Același înțeles, cu accentuarea unei note de curaj, e cuprins în expresia „cutare a fost om odată”, adică a pus în relief accentuat umanitatea lui, cum nu se prea întâmplă la tot pasul.
În raport cu aceste ultime expresii, s-ar părea că „omenia” pune mai mult în relief nota sentimentală a umanității, respectul și blândețea față de altul, cu ferirea de a face rău, de a nedreptăți pe altul, câtă vreme „neomenia” ar exprima în ea însăși „cruzimea”, desconsiderarea, călcarea în picioare a celorlalți.
Dar având în vedere că pentru respectul, înțelegerea, menajarea afectuoasă a altuia e necesară o înfrânare a egoismului propriu, omenia include și o notă de eroism moral.
Totuși, se poate conchide că ceea ce se accentuează în mod deosebit prin „omenie” e nota afectivă, pe când în expresiile „om la locul lui”, „a fi om odată”, se accentuează mai mult conștiința severă a propriei datorii față de alții. Însă ultimele expresii implică și înțelesul celei dintâi, precum și viceversa.
Se poate spune deci că prin valoarea imanentă supremă pe care poporul român o acordă „omeniei” și „omului”, el manifestă umanismul său profund și prezent în toate stările sale sufletești și în toate atitudinile sale, am zice în toată ființa sa.
E un umanism prin care cunoaște și recunoaște intelectual și afectiv valoarea omului că cea mai înaltă valoare imanentă și se angajează cu sever eroism moral în respectarea și promovarea ei. E capacitatea intuiției lucide și afective a acestei valori, ceea ce-i mai mult un program intelectual și moral. (Pr. profesor Dumitru Stăniloaie)