Urmărit general

Omar Hayssam este căutat de polițiști în toată țara

Omar Hayssam a fost dat în urmărire generală după ce polițiștii din București nu l-au găsit la locațiile cunoscute, acesta urmând să fie reîncarcerat după ce, miercuri, instanța Curții de Apel București a dispus arestarea sa.
Polițiștii din București au început să-l caute pe Omar Hayssam miercuri după-amiază, după ce Biroul Urmăriri al Poliției Capitalei a primit mandatul de arestare preventivă pentru 30 de zile, emis pe numele acestuia.
Un judecător al Curții de Apel București a decis, miercuri, reîncarcerarea lui Hayssam, după ce acesta a lipsit consecutiv de la mai multe termene de judecată, iar avocații nu au putut dovedi prin acte că sirianul ar fi internat într-un sanatoriu din județul Prahova.
Același judecător decisese, în 26 aprilie, revocarea mandatului de arestare preventivă a lui Hayssam – după ce starea acestuia de sănătate se deteriorase, în urma operației de cancer de colon – și hotărâse aplicarea unei interdicții de a părăsi țara în cazul sirianului.
Pe de altă parte, membrii familiei lui Hayssam nu cunosc locul în care acesta s-ar afla.
Hayssam a compărut ultima dată în fața judecătorului în 28 iunie, acesta neputându-l audia întrucât sirianul se afla sub sedative.
Tot în 28 iunie, instanța a decis judecarea separată a lui Mohamad Munaf (ghidul jurnaliștilor la Bagdad, arestat în Irak) și a lui Omar Hayssam, acuzați de răpirea celor trei jurnaliști români, în 28 martie 2005, în Irak.
Hayssam a fost ridicat în 5 aprilie 2005 și, deși Președinția a anunțat că este acuzat de implicare în răpirea jurnaliștilor la Bagdad, el a fost arestat preventiv pentru infracțiuni economice, într-un alt dosar. La aproape un an și o lună de la plasarea lui în arest, instanța a acceptat să îl elibereze, din motive medicale, la propunerea aceluiași procuror care a cerut ca sirianul să fie arestat preventiv.
Comisia de expertiză medico-legală a consemnat, în raportul său, că tratamentul pentru pacientul Omar Hayssam nu poate fi realizat în rețeaua penitenciarelor, ci doar în unități oncologice aparținând Ministerului Sănătății.

Recomandări

Hoț arestat pentru furt de biciclete și trotinete, în Suceava. Sunt și alți autori căutați de polițiști

Un tânăr care gonea cu 124 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat